Ministerul Energiei analizează cu ce să înlocuiască proiectul Tarnița-Lăpuștești

Publicat pe Categorii Flux energetic, Investitii / Tranzactii
Prima Pagina Actual Flux energetic Ministerul Energiei analizează cu ce să înlocuiască proiectul Tarnița-Lăpuștești

Șansele de realizare a proiectului Tarnița-Lăpuștești sunt minime. Ministerul Energiei analizează posibilitatea construirii mai multor hidrocentrale cu acumulare prin pompaj mai mici, pe tot teritoriul țării, în locul proiectului Tarnița, estimat la un miliard de euro, a declarant ministrul Victor Grigorescu, în cadrul unei dezbateri organizate de Comisia pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, scrie Agerpres.

Grigorescu a remarcat că rezultatele proiectului Tarnița-Lăpuștești sunt zero, deși s-au cheltuit trei milioane de euro pentru acesta.”Vom analiza dacă, în locul proiectului Tarnița, putem construi centrale cu acumulare prin pompaj de puteri mai mici pe tot teritoriul țării. Nu există studii încă în acest sens, însă au fost făcute evaluări preliminarii. În prezent, noi studiem posibilitatea să alocăm bani din fonduri europene sau norvegiene pentru ca România să clarifice dacă, unde și cât ar putea să instaleze în acest tip de centrale. Trebuie să avem alternative pentru o centrală de un miliard de euro, să fie câteva centrale finanțate separat. Ar putea fi finanțate de piața bancară”, a afirmat ministrul energiei, citat de Agerpres în ediția online.

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *