Ministerul Energiei: Neplata compensațiilor către furnizorii de energie ar putea duce la întreruperi în furnizarea acestor servicii esențiale! Proiect de OUG pe masa Guvernului: Contribuția de solidaritate colectată în 2023 să fie utilizată pentru plata datoriilor statului către furnizor

Publicat pe Categorii Business, Esential, Furnizare / Distributie / Transport, Semnal
Prima Pagina Actual Esential Ministerul Energiei: Neplata compensațiilor către furnizorii de energie ar putea duce la întreruperi în furnizarea acestor servicii esențiale! Proiect de OUG pe masa Guvernului: Contribuția de solidaritate colectată în 2023 să fie utilizată pentru plata datoriilor statului către furnizor

Ministerul Energiei trebuie să facă rost de bani să asigure compensarea furnizorilor care trebuie să livreze energie electrică și gaze naturale clienților finali la un preț inferior costurilor, în urma intervenției statului. S-au acumlat datorii de circa 4 miliarde de lei către aceștia.

Printr-un proiect de OUG, aflat în consultare publică pe site-ul Ministerului Energiei, se propune ca sumele corespunzătoare contribuției de solidaritate colectate în anul 2023 să fie utilizate pentru plata datoriilor către furnizori.

Proiecul de act normativ este în primă lectură în ședința de Guvern de astăzi, 3 august.

În nota de fundamentare, Ministerul Energiei confirmă o valoarea totală eligibilă pentru plată în cuantum estimat de 2.443,96 milioane lei, iar Ministerul Muncii și Solidarității Sociale de 1480 milioane lei care trebuie achitată furnizorilor de energie electrică și gaze naturale în termenele stabilite prin O.U.G 27/2022, respectiv avans 40% din valoarea totală solicitată în cererea de decontare, în 10 zile de la înregistrarea cererii și restul de plată, în termen de 10 zile de la primirea adresei de validare de la ANRE.

Soldul contului 50.55 ”contribuția de solidaritate” la data de 4 iulie 2023 este în sumă de 3.140.816.610,00 lei, potrivit datelor ministerului.

În contextul de față, problema plăților pentru serviciile de energie electrică și gaze naturale reprezintă o urgență, datorită faptului că neplata compensațiilor către furnizorii de energie ar putea duce la întreruperi în furnizarea acestor servicii esențiale. Dacă furnizarea de energie ar fi întreruptă sau perturbată, ar exista implicații grave pentru economie, securitatea națională și pentru viața de zi cu zi a cetățenilor, se semnalează în nota de fundamentare.

În plus, având în vedere că serviciile de energie electrică și gaze naturale sunt esențiale pentru funcționarea societății, orice întârziere în rezolvarea acestei probleme nu ar fi doar nedorită, ci ar putea de asemenea avea un impact negativ semnificativ asupra întregii societăți, se specifică în documentul prezentat de Ministerul Energiei.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *