âA fost semnat primul memorandum pentru cooperare în energie România – Turcia, anunță ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

La finalul săptămânii trecute am participat la Summitul Internațional al Resurselor Naturale de la Istanbul, la invitația ministrului turc al energiei, prietenul meu, Alparslan Bayraktar. A fost o întâlnire aplicată, în care am discutat despre consolidarea cooperării bilaterale în domeniul energetic – de la securitatea aprovizionării cu gaze naturale, la investiții în energie verde și infrastructură regional. Am semnat cu această ocazie primul memorandum pentru cooperare.bilaterală în sectorul energetic, inclusiv pentru livrări de gaze naturale din Turcia către România – până la 4 milioane de metri cubi pe zi, atunci când este nevoie. Este un acord care oferă stabilitate într-un context regional complicat, a afiray ministrul Burduja.
Cei doi miniștri ai Energiei au discutat și despre gazele din Marea Neagră, despre Neptun Deep, despre stadiul gazoductului Tuzla–Podișor și despre interesul investitorilor turci pentru proiectele de producție de energie verde, solară și eoliană, din România.