Ministrul Câciu: Toate proiectele din PNRR trebuie încheiate până în august 2026, multe investiţii în energie întârziate

Publicat pe Categorii Flux energetic
Prima Pagina Actual Flux energetic Ministrul Câciu: Toate proiectele din PNRR trebuie încheiate până în august 2026, multe investiţii în energie întârziate

Toate proiectele din PNRR trebuie să fie încheiate până în august 2026, dar multe investiţii în energie sunt întârziate, a declarat ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Adrian Câciu, la Energy Forum Ediţia a XI-a, organizat de DCNews.

„Există la acest moment pe apelurile deschise, nu ştiu dacă neapărat la Ministerul Energiei sau în zonele locale, vânătorii de afaceri care vin, depun proiectul, dar ei nu îl vor implementa, apoi caută un producător care va investi într-un parc. Mie mi se pare că această chestiune este o distorsionare inclusiv a intenţiei de investiţii pe care o avem. Chestiunile astea trebuie să le avem în vedere şi să le eliminăm, dacă vrem să scurtăm paşii pe care-i avem de făcut până când investiţiile vor fi implementate”, a precizat Adrian Câciu, citat de Agerpres.

„România a intrat într-o altă paradigmă de dezvoltare. Nu mai este în paradigma lipsei de proiecte, a lipsei de bani…Până în august 2026, toate proiectele din PNRR trebuie să fie încheiate. Sunt multe investiţii în energie întârziate. Dacă nu suntem sinceri, ne vom păcăli şi în 2026 vom constata că nu am realizat ce ne-am propus. Vom mai pierde sume puse la dispoziţie gratuit. Nu avem timp să stăm şi să spunem că e totul perfect”, a subliniat Câciu.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *