- Va fi înlocuit de Khalid Al-Falih, un apropiat al regelui Salman si al prinţului Mahommed
Ministrul Energiei din Arabia Saudită a demisionat după 21 de ani de mandat, a anunțat Bloomberg. Ali al Naimi a schimbat în 2014 politica OPEC şi a pus bazele unei schimbări radicale în piaţa energiei la nivel mondial. „În anii în care am fost ministru, am văzut petrolul urcând de la 2 dolari barilul la 147 de dolari barilul şi extrem de multă volatilitate între. Am avut parte de perioade de boom si de crize”, a declarat ministrul saudit.
Regele Salman al Arabiei Saudite a efectuat sâmbătă o largă remaniere ministerială, printre membrii guvernului destituiţi fiind şi ministrul petrolului Ali al-Naimi, care a influenţat în ultimele două decenii politica Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), confruntată în prezent cu cea mai gravă a sa din cauza prăbuşirii preţurilor la petrol, comentează France Presse, potrivit Agerpres.
În vârstă de 80 de ani, având origini modeste de beduin, Al Naimi a condus ministerul vreme de 21 de ani, fiind la cârma celui mai mare producător de petrol la nivel mondial. Al Nami va fi înlocuit de Khalid Al-Falih, un apropiat al regelui Salman si al prinţului Mahommed, preşedintele companiei petroliere de stat Saudi Arabian Oil.