- Aviz autorităților! Curg insolvențele. Un procent de 7% din capacitatea instalată în tehnologie solară, în insolvență într-o singură zi!
- În piața energiei se vehiculează că se pregătește un alt dosar, cu numărul 4, tot la ICSID
Investitorii străini din sectorul regenerabilelor continuă să se mobilizeze, își unesc forțele și își caută dreptatea la instanțele internaționale. Acțiunea în masă a producătorilor de E-SRE nu ar trebui să fie o surpriză pentru autoritățile din România. Din ce în ce mai mulți dintre investitorii în energie din surse regenerabile reușesc cu mare dificultate să-și salveze afacerile. Desele schimbări legislative din ultimii 8 ani, soldate cu reducerea drastică a sprijinului acordat, au afectat activitatea acestora astfel că mulți și-au declarat insolvența, în timp ce la fel de mulți sunt cei care au decis să se adreseze instanțelor internaționale. Și, nu oricum, și-au unit forțele și s-au prezentat la Curtea Internațională de Arbitraj a Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiții – ICSID, unde – în prezent – sunt în derulare cel puțin trei mari dosare arbitrale în care sunt implicați investitori de energie din surse regenerabile din România și din alte țări. Dacă câștigul va fi de partea investitorilor, care au angajat cele mai mari și importante case de avocatură, statul român riscă să achite note uriașe de plată.
În cel mai recent dosar pe rol la ICSID – Fin.Doc.SRL and others v. Romania (ICSID Case No.ARB/20/35), înregistrat în luna septembrie 2020, apare o listă de 44 de nume persoane fizice și firme, respectiv 28 investitori și 16 firme, cu investiții în parcuri fotovoltaice din 7 țări.

Acesta este un nou dosar impresionant de arbirtraj international și în piața energiei se vehiculează că se pregătește un alt dosar, cu numărul 4, tot la ICSID.
Curg insolvențele!
În lipsa unei liste cu toate firmele din sectorul regenerabilelor aflate în insolvență, ne-a atras atenția următorul anunț, datat 1 aprilie 2020. Nu este o păcăleală! 5 firme cu sediul social în localitatea Domneşti din judeţul Ilfov au depus cereri de intrare în insolvenţă în aceeași zi, având o putere totală instalată de 89 MW – tehnologie solară. În condițiile în care puterea totală instalată în aceste tehnologii în România este de 1300 MW, practic un procent de 7% din capacitatea instalată în tehnologie solară a intrat în insolvență într-o singură zi!
De notat că una din cele 5 firme este GPSB Solaris 48 SRL, cel mai mare parc solar din România, cu 56 MW!
Este vorba despre următoarele societăți, cu capital italian:
- Caracal Solar Alpha SRL, jud Olt – 6.4 MW
- Casa Crâng SRL, jud Prahova – 9 MW
- Fort Green Energy SRL, jud Prahova – 8.5 MW
- GPSB Solaris 48 SRL – 56 MW
- Solar Future Energy SRL, jud Prahova – 9.48 MW.
Am remarcat că Stargreen Consulting, care se regăsește în acționariatul a 4 dintre societățile sus menționate, este pe lista de la arbitrajul de la ICSID.
Cererile de insolvență au fost admise în prima instanță, s-a facut apel.
Investitori străini în România, pe lista dosaruluia de arbitraj de la ICSID
Am parcurs lista din cel mai recent dosar de arbitraj internațional de la ICSID și am reținut câteva firme prezente în România:
- Stargreen Consulting, acționar în firmele sus-menționate care și-au cerut insolvența pe 1 aprilie
- Ecosuntek SPA, acționar la Bioenergy Green Podari SRL, CEF Podari 2 – 4.2 MW
- IGLM – CEF Coltau, jud Maramureș – 2.52 MW
- Proiecte SOLEK, instalații fotovoltaice – 10 societăți, cu un total de 18,76 MW
- T-Dinamik si AK-TAS – SC WIND Photolvoltaic PPP, CEF Baltesti – 4.8 MW
- LS Projekte si EEPro – Co Ger Construcții Solar SRL, CEF Tartareștiu, jud Dambovița – 3.9 MW
- Montana Luxemburg ce deține SC. Montana Endless Energy SRL , Instalaţii fotovoltaice – 1 MW ( CEF Targu Frumos); SC Montana Energy Rom SRL – 4.99 MW (CEF Stanesti) și SC Montana Solar Energy SRL – 4.99 MW (CEF Maxineni)
- Marchi Energia deține 6 centrale solare în Romania, cu putere instalată de 10 MW.
- Pe listă apar mai multe persoanele fizice cu numele Papapetrou, care au legătură cu Egnatia Rom (constructor de parcuri fotovoltaice) și gigantul Metka-EGN, care a fost implicat în construirea centralei de la Brazi a OMV Petrom. Și lista continuă….
Un prim dosar la ICSID – Banca Mondială, în urmă cu 2 ani
În urmă cu 2 ani, 10 investitori în energie solară, de talie internațională, între care gigantul Samsung, au dat în judecată statul român, în premieră, la ISCID – Banca Mondială pentru pierderile suferite începând cu 2013. Investitori de energie solară din mai multe țări – China, Germania, Cipru, România, Austria și-au unit forțele, printre aceștia fiind SC LJG Green Source Energy Beta SRL (Romania) ce aparține gigantului Samsung.
Al doilea dosar de arbitraj internațional: EP Wind Project (Rom) Six Ltd. din Cipru a reclamat statul român la ICSID Washington, a relatat Profit.ro, pentru mai multe modificări legislative care au avut ca rezultat reducerea subvențiilor acordate producătorilor de energie regenerabilă. EP Wind Project (Rom) Six Ltd. controlează în România firma EP Wind Project (Rom) Six SA, operatorul parcului eolian Chirnogeni, cu putere instalată de 80 MW și pus în funcțiune în 2013, potrivit Profit.ro.
Ce reclamă investitorii?
În cuprinsul cererilor înaintate instanței arbitrale, reclamanții – investitori în E-SRE – susțin că, începând cu anul 2008, au decis să investească în sectorul energiei regenerabile din România, bazându-se pe cadrul normativ profitabil pentru investițiile lor, existent la acea dată. După care, începând cu anul 2013, au urmat o serie de acte normative, în cascadă, care „au distorsionat și distrus într-un mod progresiv piața certificatelor verzi”.
În concluzie, reclamanții sunt de părere că acțiunile și omisiunile întreprinse de România constituie încălcări grave și repetate ale protecțiilor acordate investițiilor conform părții a III-a a din Tratatul Cartei Energiei.
Nu sunt publice valorile prejudiciilor suferite de investitorii din dosarele arbitrale menționate. Cu siguranță însă sumele sunt foarte mari, la fel și tarifele avocaților și experților în daune! Potrivit unei informări a asocierii Curtis-Maravela ce reprezintă interesele României în primul dosar transmisă Ministerului Finanțelor, „a devenit stringentă implicarea expertului în daune având în vedere calendarul procedural destul de avansat și timpul scurt rămas la dispoziție, fapt pentru care bugetul alocat trebuie suplimentat cu 2.000 mii lei (380 mii USD, la care se adaugă TVA)”. Ca urmare, prin HG, a fost suplimentat bugetul ministerului.
Ceea ce înseamnă că guvernații – foștii și actualii – au cunoștință de amploarea dosarelor de arbitraj internaționale și de valoarea prejudiciilor reclamate de investitori. Ce nu înțelegem este de ce nu au acționat din timp să rezolve problemele ridicate de investitori, în special cele pe linie legislativă. În situația dată, riscul unor note de plată uriașe pare iminent!