Administrația Fondului pentru Mediu dispune de sumele necesare realizării plăților aferente proiectelor contractate în sesiunea anterioară, se precizează într-o adresă a AFM, ca răspuns la solicitarea Greenpeace România.
Până la data de 15 octombrie au fost solicitate la decontare10.655 de sisteme de panouri fotovoltaice instalate, din acestea au fost soluționate și date spre plată 5.270 de sisteme, se afirmă în adresă.
Conducerea AFM informează că se lucreaza la un nou ghid de finantare îmbunătățit, pe care îl va supune în consultare publică în perioada imediat următaore, cu promisiunea relansarii programului.
Potrivit datelor AFM transmise la solicitarea Greenpeace România, 114 litigii sunt pe rolul instanțelor, în fază procesulă fond, 60 litigii în recurs, 23 de litigii soluționate definitiv, dintre care 11 sunt soluționate în favoarea cetățenilor.
Programul Naţional „Casa Verde Fotovoltaice” prevede instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională şi asigură o finanţare de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei.