Oil Terminal, pe profit: 4,61 milioane lei în primul semestru

Publicat pe Categorii Flux energetic, Petrol si gaze
Prima Pagina Actual Flux energetic Oil Terminal, pe profit: 4,61 milioane lei în primul semestru

Oil Terminal este pe profit. A înregistrat, în primul semestru al acestui an, un profit net de 4,61 milioane lei, comparativ cu pierderi de 1,07 milioane lei în perioada similară din 2018, conform datelor prezentate de companie și transmise Bursei de Valori Bucureşti.

„Profitul net este în suma de 4,611 milioane lei (după deducerea impozitului pe profit în suma de 1,085 milioane lei) cu 5,859 milioane lei peste prevederile bugetate (profit net realizat 4,611 milioane lei faţă de pierdere netă planificată de 1,248 milioane lei)”, se precizează în raportul Oil Terminal. Cifra de afaceri a crescut cu 19,9%, urmarea a majorării cu 9% a programului fizic de prestații realizat în S1 2019 față de același semestru 2018. Veniturile totale au fost de la 82,1 milioane lei (plus 19,8%) și cheltuielile la 76,4 milioane lei (plus 10,1%).

Oil Terminal SA Constanta este cel mai mare operator de produse petroliere pe mare, specializat în vehicularea ţiţeiului, produselor petrochimice lichide şi a altor produse şi materii prime în vederea import/exportului şi tranzitului. Acţionarii companiei sunt statul român, prin Ministerul Energiei, cu 59,62% din acţiuni, Dumitrescu Sebastian Valentin-16,04%, alte persoane fizice-13,95% şi persoane juridice-10,39%.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *