OMV vrea să facă următorul pas în direcția  Abu Dhabi 

Publicat pe Categorii Flux energetic, Stiri externe
Prima Pagina Actual Flux energetic OMV vrea să facă următorul pas în direcția  Abu Dhabi 

Grupul austriac OMV vrea să crească și pe segmentul Downstream, principala direcţie fiind Abu Dhabi.

OMV  Foto Marius Dumbraveanu

„În pofida turbulenţelor din Libia avem o producţie stabilă. Avem de asemenea operaţiuni de rafinare relativ stabile. În viitorul apropiat OMV va creşte puternic. Chiar în acest an grupul austriac speră să finalizeze intrarea în Rusia şi să înceapă producţia acolo. Până la finele deceniului vom avea o creştere de 20% pe segmentul upstream, astfel că OMV va ajunge la o producţie de 500.000 de barili pe zi, a declarat Rainer Seele, directorul general de la OMV, transmite APA, preluat de Agerpres.

Potrivit oficialului OMV, creşterea puternică pe un anumit segment trebuie echilibrată. „Următorul pas este unul foarte puternic în direcţia Abu Dhabi…şi suntem interesaţi în dezvoltarea şi intensificarea relaţiilor politice dintre cele două ţări. Avem interesul ca OMV să fie foarte puternic atât în Austria cât şi în Abu Dhabi. Vrem să punem la punct un model integrat de business atât în Rusia cât şi în Abu Dhabi”, a subliniat Rainer Seele, potrivit Agerpres.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *