Parapet a demarat lucrările la una dintre cele mai mari centrale fotovoltaice din România, la Ghimpați, Giurgiu

Publicat pe Categorii Business, Esential, Investitii / Tranzactii, Regenerabile, Solar
Prima Pagina Actual Esential Parapet a demarat lucrările la una dintre cele mai mari centrale fotovoltaice din România, la Ghimpați, Giurgiu

Parapet, furnizor de soluții EPC în sectorul regenerabilelor, a demarat lucrările  la una dintre cele mai mari centrale fotovoltaice  din România, la Ghimpați, județul Giurgiu.

Echipele noastre dedicate, susținute de o flotă extinsă de vehicule și echipamente, realizează lucrările mecanice pentru proiectul de 108 MW, respectiv organizarea șantierului și pregătirea terenului, inclusiv pichetarea topografică a fiecărui stâlp de susținere; instalarea stâlpilor de susținere a structurii folosind sonete hidraulice de ultimă generație, asigurându-i la adâncimea de fundare proiectată; asamblarea structurii din oțel zincat; instalarea panourilor fotovoltaice, precizează compania.

Potrivit informațiile prezentate de Parapet, cantitatea anuală de energie regenerabilă generată este estimată la 145 GW/h, evitând zeci de mii de tone pe an de emisii de dioxid de carbon.

PARAPET este o companie de construcții în sectoarele de energie regenerabilă și de siguranță rutieră, cu birouri în Cluj-Napoca și București, România, precum și în Nürnberg, Germania. De la înființarea sa în 2012, compania a ajuns la 1 GW de energie curată instalați în 15 țări din Europa, prin soluții EPC sau de inginerie mecanică și civilă. Portofoliul Parapet cuprinde lucrări complexe de infrastructura critică, cu sol provocator aflat în afara claselor tipice de fundare. Compania deține o flotă extinsă de vehicule și echipamente și are departamente interne dedicate fiecărei etape de construcție a unui parc fotovoltaic sau hibrid.     


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *