Situația producătorilor de energie din surse regenerabile se va agrava în 2016, mulți dintre aceștia urmând să intre în insolvență sau faliment în contextul aprobării iminente de către Guvern a unei cote care beneficiază de sistemul de promovare cu certificate verzi de 12,15%, redusă pentru al treilea an consecutiv, avertizează Organizaţia Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenarabile din România – PATRES.
Am luat notă cu îngrijorare și maximă dezamăgire de deciziile autorităților, care sunt total nefavorabile sectorului regenerabilelor și pentru a reflecta cât mai corect situația critică a producătorilor, am lansat site-ul www.falimentulverde.ro, care se dorește a fi o platforma de dezbateri on-line, a declarat Martin Moise, Prim Vicepreședinte PATRES.
Totodată, PATRES a înmânat autorităților, asociațiilor de profil și producătorilor de energie din surse regenerabile o felicitare înrămată, cu un mesaj comico-tragic pentru a atrage atenția asupra unui dezastru care se preconizează începand cu anul viitor.