Premierul Ciucă: Din iulie, vom beneficia de primele gaze extrase din Marea Neagră de către Black Sea Oil and Gas

Publicat pe Categorii Flux energetic, Petrol si gaze
Prima Pagina Actual Flux energetic Premierul Ciucă: Din iulie, vom beneficia de primele gaze extrase din Marea Neagră de către Black Sea Oil and Gas
  • România nu este afectată în acest moment…se caută surse alternative de asigurare a gazului
  • Caragele reprezintă resursa noastră de gaz „onshore” de la mare adâncime, primele gaze pot fi extrase în anul 2024

România nu este afectată în acest moment. Consumul de gaze este mult sub capacitatea de producție pe care noi o avem, a precizat premierul Nicolae Ciucă, referindu-se la faptul că Gazprom a întrerupt furnizarea de gaze și către Bulgaria și Polonia.

Știți foarte bine că suntem una dintre puținele țări din Europa care beneficiem de resursă de gaz consistentă, sigur, nu pe deplinătatea nevoilor noastre. Asigurăm pentru perioada de iarnă un import de aproximativ 20% din necesar. Acum, când discutăm, se caută surse alternative de asigurare a gazului, dar, încă o dată, în acest moment România nu este afectată, le-a spus șeful Guvernului ziariștilor .

Ciucă a prezentat, al solicitarea ziariștilor, perspectivele din punct de vedere temporal pentru exploatarea gazelor, și anume:

Sursă foto: Guvernul României
  • Odată ce va fi aprobată Legea Offshore, începând cu luna iulie vom putea să beneficiem de primele gaze extrase din Marea Neagră de către compania Black Sea Oil and Gas, care va asigura aproximativ un miliard de metri cubi pe an. Ca atare, în următoarele luni, până la sfârșitul anului, probabil vom beneficia de aproximativ 400-500 de milioane de metri cubi, ceea ce nu asigură cantitatea necesară nici să exportăm, nici să ne asigurăm rezervele de gaz pentru iarnă.
  • Caragele reprezintă resursa noastră de gaz „onshore” de la mare adâncime și, așa cum am discutat cu specialiștii, primele gaze pot fi extrase în anul 2024. Neexistând o evaluare clară asupra cantității de gaze care poate fi extrasă, cel puțin în primă fază, nu putem spune că vom exporta gaz începând din 2024. Cert este că odată ce se va trece la exploatarea gazelor de la mare adâncime din platforma Neptun din Marea Neagră, ceea ce se va întâmpla la sfârșitul anului 2026 – începutul anului 2027, din acel moment, vom putea să exportăm gaz. Aici sunt două chestiuni foarte importante. Investiția este suficient de mare ca să ne determine să luăm măsuri astfel încât nu doar să exportăm gaz, ci și să putem să obținem de aici valoare adăugată mult mai mare, dacă reușim să ne dezvoltăm și industria petrochimică.
  • În interiorul Guvernului analizele noastre ne îndreaptă către ceea ce înseamnă proiecte pentru dezvoltarea industriei petrochimice, astfel încât gazul din Marea Neagră să poată fi cu adevărat pus în valoare. Sigur, vom şi exporta.

În acest moment, în România, sunt premise foarte optimiste în ceea ce privește identificarea și asigurarea surselor alternative de asigurare a gazului. Discutăm cu vecinii, în mod deosebit cu Republica Moldova. Am discutat acest subiect și în Ucraina, pentru a asigura cel puțin partea de echilibru necesar, astfel încât să poată să beneficieze de gazul necesar, atât prin tranzit, cât și prin ceea ce poate să se constituie în surplus la un moment dat în depozitele din România, a concluzionat șeful Guvernului.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.