- Ministerul Energiei a semnat 22 de noi contracte de finanțare pentru investiții din Fondul pentru Modernizare
Primăriile și universitățile din România primesc finanțare pentru instalarea de panouri fotovoltaice. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat 22 de contracte de finanțare în cadrul apelului din Fondul pentru Modernizare: Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei. Ceremonia de semnare a avut loc atât în format fizic, cât și electronic, reunind primari și reprezentanți ai entităților beneficiare.
Proiectele contractate vizează sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsum. Valoarea totală a contractelor semnate se ridică la 71.504.371 lei (14.371.582 euro), din care 66.558.182 lei (13.377.453 euro) reprezintă finanțarea nerambursabilă acordată prin Fondul pentru Modernizare. Capacitatea totală instalată prin aceste proiecte va fi de 10,29 MW.
„Semnarea acestor contracte reprezintă un nou pas important în direcția tranziției energetice și a atingerii obiectivelor asumate de România. Investițiile în surse regenerabile de energie vor contribui la reducerea poluării și vor asigura în viitorul apropiat facturi mai mici pentru administrațiile locale și pentru universități. Aceste proiecte sunt esențiale pentru a ne asigura că fiecare comunitate din România poate beneficia de energie curată și accesibilă. Până acum, doar în cadrul acestui apel prin Fondul pentru Modernizare, am reușit să ajutăm peste 140 de comunități locale să investească în capacități de producere a energiei electrice pentru autoconsum, cu o valoare totală de peste 390 de milioane de lei, din care 330 de milioane de lei fonduri nerambursabile. Puterea totală instalată finanțată până în prezent este de peste 50 MW.
În plus, toate aceste fonduri europene nerambursabile vor crea noi locuri de muncă în comunitățile locale. Ministerul Energiei va continua să dezvolte și să sprijine programe care susțin energia sigură, la un preț corect și cât mai verde, pentru toți cetățenii”, a declarat Ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
Prin semnarea contractelor de finanțare, entitățile publice beneficiare vor putea produce energie electrică pentru propriul consum, astfel vor reuși să-și reducă costurile cu utilitățile, iar banii economisiți vor putea fi folosiți pentru alte investiții în comunitățile locale. Lista beneficiarilor contractelor de finanțare încheiate este următoarea:
– COMUNA JIRLĂU, județ Brăila
– UNIVERSITATEA DE VEST TIMISOARA, județ Timiș
– MUNICIPIUL GALATI, județ Galați
– COMUNA GUSOENI, județ Vâlcea
– COMUNA SINTEA MARE, județ Arad
– COMUNA MĂICĂNEȘTI, județ Vrancea
– COMUNA BOZOVICI, județ Caraș Severin
– UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” DIN SUCEAVA, județ Suceava
– COMUNA HĂRĂU, județ Hunedoara
– COMUNA DOBREȘTI, județ Bihor
– COMUNA CRISTEȘTI, județ Mureș
– COMUNA VÂNĂTORI-NEAMȚ, județ Neamț
– COMUNA ȘOIMI, județ Bihor
– COMUNA VLADIMIRESCU, județ Arad
– JUDEȚUL NEAMȚ
– COMUNA CĂUAȘ, județ Satu Mare
– COMUNA NEGRENI, județ Cluj
– COMUNA ZVORIȘTEA, județ Suceava
– COMUNA DELENI, județ Iași
– MUNICIPIUL RĂDĂUȚI, județ Suceava
– COMUNA TEREGOVA, județ Caraș-Severin
– COMUNA FOIENI, județ Satu Mare