Procurorii DNA fac percheziții la CE Oltenia. Burduja: Zero toleranță la orice faptă de corupție  

Publicat pe Categorii Flux energetic, Minerit
Prima Pagina Actual Flux energetic Procurorii DNA fac percheziții la CE Oltenia. Burduja: Zero toleranță la orice faptă de corupție  

Procurorii DNA efectuează mai multe percheziţii în Bucureşti, Sibiu, Gorj şi Dolj care vizează Complexul Energetic Oltenia (CEO) şi şase domicilii, informează surse judiciare, citate de Agerpres. Potrivit acestora, este vorba de infracţiuni de corupţie şi de fals, comise în perioada iulie 2022 – ianuarie 2024, în legătură cu activitatea comercială a CE Oltenia.

Poziția Ministerului Energiei referitor la cazul apărut în presă cu privire la perchezițiile Direcției Naționale Anticorupție la Complexul Energetic Oltenia:

Precizăm că Ministerul Energiei este intransigent față de orice activitate de corupție. De aceea, Corpul de Control al Ministrului a fost trimis de fiecare dată când au fost făcute sesizări cu privire la posibile activități ilegale, iar atunci când acesta a constatat abateri de la legalitate, au fost dispuse măsuri de sesizare a Parchetului competent.

”Unul dintre principiile fundamentale după care mă ghidez este simplu: Zero toleranță la orice faptă de corupție. Ministerul Energiei stă la dispoziția organelor de anchetă penală cu orice informație care poate ajuta ancheta și poate stabili cu exactitate faptele și vinovații”, a declarat Ministrul Energiei, Sebastian Burduja.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *