- Bilanț la 7 ani de implementare a conceptului Smard Grids în România: Participanții la Conferința CNR-CME pe această temă, critici în privința realizărilor
După 7 ani de implementare a conceptului Smard Grids în România, specialiștii din energie sunt critici în privința realizărilor. “Cu toții așezați în postura de clienți ai rețelelelor inteligente am reușit să fim destul de critici în privința realizărilor (sau mai corect spus a nerealizărilor) celor aproape 7 ani de implementare a acestui concept în România”, a declarat Călin Radu Vilt, consilier ştiinţific în cadrul Comitetului Naţional Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME), după Conferința Smart Grid implementation – un efort comun al unităților cu profil energie-mediu”, organizată de CNR-CME și Electrica.
„În 2010 a fost aprobat un plan de acțiuni pe Smart Grids. Ne bucură faptul că în proiectul Strategiei Energetice este un capitol dedicat reţelelor inteligente (Smart Grids). Rămâne însă să vedem varianta finală a Strategiei Energetică”, a precizat Vilt.
Participanții la conferință, specialiști în energie au sesizat „o dominație a deciziilor pe termen scurt” care dăunează sectorului, precum și lipsa de specialiști în companiile energetice. „Este o ruptură între ce gândesc tehnicienii, specialiștii în energie și ce construiesc politicienii”, a sesizat Profesor Emerit Dr. ing. Mircea Eremia, Universitatea Politehnica București, Co-Moderator la conferința CNR-CME.
În cadrul conferinței, a fost reiterată propunerea de înființare a unui Comitet interministerial pentru implementarea Smart Grid, care este pe masa Guvernului din 2012!
Organizatorii conferinței și-au propus ca obiective:
- analizarea situaţiei actuale a implementării Directivei 72/2009 şi Planului de Acţiuni pentru Reţele Inteligente;
- analiza schimbărilor produse de apariţia noilor concepte cu noua agenda urbană stabilită în 2016 prin Pactul de la Amsterdam;
- analiza schimbărilor produse de atingerea cotelor stabilite RES pentru România şi necesitatea dezvoltării tehnologiilor de stocare;
- implementarea de soluţii noi, eficiente din punct de vedere economic, pentru alimentarea cu energie electrică a zonelor încă neelectrificate;â
- realizarea staţiilor de încărcare autovehicule electrice ca urmare a dublării numărului de autovehicule electrice vândute în fiecare an în ultimii 3 ani.
Ca subiecte de interes, notăm:
- întârzierile termenelor stabilite în documentele UE şi planul de acţiuni, privind contorizare 80% în 2020 şi 100% în 2022;
- analiza stadiului retehnologizărilor instalaţiilor SEN;
- derularea proiectelor suport de GIS şi Contorizare Inteligentă; –
- integrarea generării RES;
- stocarea şi impactul ei în dezvoltarea RES;
- montarea staţiilor de încărcare autovehicule electrice.