Publicația Energy Center organizează astăzi, 16 noiembrie, conferința cu tema Stocarea energiei – cea mai mare provocare a sistemului energetic în anii următori, la Hotel Marshal Garden.
Pentru a sprijini tranziția către un sector al aprovizionării cu energie cu emisii reduse de carbon, UE a stabilit ținte privind ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final de energie, și anume 32% până în anul 2030. Directiva UE privind energia din surse regenerabile impune de asemenea statelor membre să dezvolte instalații de stocare pentru a stabiliza sistemul electroenergetic pe măsură ce acesta primește mai multa energie din surse regenerabile.
Potrivit estimărilor Comisiei Europene, pentru a-și atinge obiectivele climatice pentru anul 2050, ar putea fi necesar ca UE să își majoreze de până la șase ori capacitatea de stocare a energiei.
În cadrul conferinței organizată de Energy Center se vor aborda teme privind toate formele actuale de stocare a energiei, necesarul de investiții la nivel national, legislația pentru stimularea investițiilor, precum și barierele existente în dezvoltarea realizarii stocării.
La eveniment participă autoritățle din domeniu, principalele companii specializate în tehnologii de stocare, producători de energie și gaze.