Raport de țară: Excedent de energie regenerabilă până în 2018. Posibil „export” dacă vor fi proceduri!

Publicat pe Categorii Energie, Flux energetic, Regenerabile
Prima Pagina Actual Flux energetic Raport de țară: Excedent de energie regenerabilă până în 2018. Posibil „export” dacă vor fi proceduri!

România consideră că va realiza obiectivul global stabilit de 24% privind ponderea energiei din surse regenerabile (E-SRE) în consumul final brut de energie la nivelul anului 2020, fără să facă apel la transfer din alte state membre, se precizează în  Raportul de progres al României privind promovarea și utilizarea energiei din surse regenerabile in conformitate cu directivele UE, publicat pe site-ul Ministerului Energiei.

images

Ponderile totale ale consumului de energie din SRE în consumul brut de energie din anii 2013 și 2014 sunt 25,13%, respectiv 26,27%, depășind cu mult ponderile stabilite pentru traiectoria indicativă de 19,66% pentru perioada 2013-2014. Potrivit Raportului, pentru energia electrică produsă din SRE se estimează un excedent pentru anii 2013 – 2018 care ar putea constitui obiectul unor transferuri statistice. În prezent, România nu a stabilit contacte şi nu are proceduri prin care să poată materializa transferuri statistice, se afirmă în document.

Până la atingerea ţintelor naţionale privind ponderea energiei electrice din SRE care beneficiază de sistemul de promovare în consumul final brut de energie electrică, schema de promovare prin certificate verzi se aplică numai pentru acoperirea consumului final brut de energie electrică al României. Nivelul ţintelor naţionale privind ponderea energiei electrice din SRE în consumul final brut de energie electrică sunt de 33% în 2010, 35% în 2015 şi 38% în 2020. Schema de promovare nu include energia obţinută în centrale hidroelectrice cu puteri instalate de peste 10 MW.

Conform Raportului, a crescut foarte mult volumul de investiții private în instalații de producere a energiei din SRE. Nu au fost încă stabilite proceduri naționale pentru realizarea de proiecte comune, se semnalează în document.

Guvernul României s-a angajat să susțină tilizarea energiei din surse regenerabile ca parte a obiectivelor din cadrul Strategiei Energetice naționale și anume: dezvoltarea durabilă și siguranța energetică.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *