Raportări obligatorii pentru operatorii din energie și gaze. Regularizarea contribuției datorate ANRE pentru 2020, pe baza Raportului anual 2019

Publicat pe Categorii Flux energetic, Info Consumatori
Prima Pagina Actual Flux energetic Raportări obligatorii pentru operatorii din energie și gaze. Regularizarea contribuției datorate ANRE pentru 2020, pe baza Raportului anual 2019

Este perioada raportărilor obligatorii pentru opeartorii din energie și gaze. Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei – ANRE informează titularii de licenţe în domeniul energiei electrice, energiei termice şi al gazelor naturale cu privire la întocmirea şi transmiterea raportărilor privind calculul contribuţiei datorate autorităţii pentru anii 2019 şi 2020, precum şi a Raportului anual 2019.

Conform OUG 1 din 2020, contribuția datorată ANRE a fost diminuată de la 2% la 0,2% pe cifra de afaceri.

Potrivit unui anunț al ANRE, declaraţiile privind cifra de afaceri realizată în anul 2019 şi cantităţile de gaze naturale / biogaz / biometan, GNL estimate pentru anul 2020 pentru calculul contribuției datorate autorităţii în anul în curs trebuie transmise până la sfârşitul decadei a doua a lunii februarie.

Operatorii din domeniul energiei electrice și termice, titulari de licențe, au obligația transmiterii Raportului anual 2019, cel târziu până la data limită prevăzută de lege pentru depunerea situaţiilor financiare anuale la autoritatea de administrare fiscală din România. Pe baza acestui raport se va realiza regularizarea contribuției datorate ANRE pentru anul 2020 de către titularii de licenţe din domeniul energiei electrice şi termice. Declaraţiile privind cifra de afaceri realizată în 2018 şi/sau 2019, după caz, conform reglementărilor ANRE, pentru calculul şi regularizarea contribuției datorate autorităţii în anul 2019 se transmit  în termen de 5 zile de la data limită prevăzută de lege pentru depunerea situaţiilor financiare anuale la autoritatea de administrare fiscală din România, potrivit anunțului Autorității.

În anunț se face precizarea că netransmiterea datelor solicitate în format complet şi corect, în termenele prevăzute în cadrul reglementărilor Autorității constituie contravenţie!

Deducerile din cifra de afaceri aplicabile bazei de calcul în stabilirea contribuției datorate ANRE pentru anul 2020 vor fi luate în considerare potrivit prevederilor Ordinului președintelui ANRE nr.24/2019 (pentru perioada 1-14 ianuarie 2020) și Ordinului nr. 1/2020 (pentru perioada 15 ianuarie–31 decembrie 2020).


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Un comentariu la “Raportări obligatorii pentru operatorii din energie și gaze. Regularizarea contribuției datorate ANRE pentru 2020, pe baza Raportului anual 2019”

  1. Buna seara. Am primit o regularizare dupa 3 ani. E normal asa ceva?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *