În perioada 21-22 Martie 2025, UNST POLITEHNICA București, împreună cu Facultatea de Energetică și Asociația Studenților din Facultatea de Energetică, organizează cea de-a III-a ediție a EnergyFEST, cel mai mare eveniment dedicat viitorului industriei energetice din România.
InvesTenergy este Partener Media al evenimentului.

Timp de două zile, cei mai importanți jucători de pe piața energiei (companii, autorități de reglementare, instituții publice, cercetători și reprezentanți ai mediului academic) se vor întâlni pentru a discuta despre cele mai noi tendințe, soluții și tehnologii care stau la baza schimbării de paradigmă în acest domeniu. În cadrul evenimentului, se organizează workshop-uri, expoziții, conferințe, prezentări de companii.
Ce vedem la EnergyFEST? De la instalații pentru producerea de energie electrică, surse de energie regenerabile, instalații de reciclare a deșeurilor, turbine eoliene până la stații de tratare a apelor, toate vor fi expuse pentru pasionații de tehnologie. În a doua zi a evenimentului va avea loc un concurs de videoclipuri educative „Energie pentru viitor”.
În condițiile în care sectorul energetic a intrat într-o profundă transformare, este crucial ca universitățile să asigure o pregătire temeinică a viitorilor specialiști și totodată o conectare profundă a acestora cu viitorii angajatori. Viitorii ingineri vor putea afla de la cei mai activi angajatori care sunt oportunitățile de carieră existente și care sunt specializările viitorului, precizează organizatorii EnergyFEST.
Pentru mai multe informații accesați: https://energyfest.upb.ro/
Accesul publicului la eveniment este gratuit.