Restart Energy vrea să fie primul furnizor de energie regenerabilă din regiune până în 2025. Va primi o finanțare de 21 milioane euro pentru dezvoltarea infrastructurii și a proiectelor de energie verde

Publicat pe Categorii Business
Prima Pagina Business Restart Energy vrea să fie primul furnizor de energie regenerabilă din regiune până în 2025. Va primi o finanțare de 21 milioane euro pentru dezvoltarea infrastructurii și a proiectelor de energie verde
  • Compania va integra o capacitate de stocare de cel puțin 200 MW, pentru furnizarea directă de energie către consumator

Restart Energy One, unul dintre cei mai mari furnizori independenți de energie electrică și gaze naturale de pe piața locală, anunță încheierea unei runde private de investiții cu Tejas Capital (SUA) în valoare de 21 milioane de euro, la o evaluare a companiei de 87,5 milioane  EUR.

Acest pas este parte a strategiei dezvoltate în parteneriat cu Interlink Capital Strategies din Washington, DC (SUA), companie de consultanță și administrare a fondurilor, pentru obținerea de finanțări în valoare de 500 de milioane de euro necesare finalizării proiectelor de energie verde de 500 MW pe care compania vrea să le dezvolte în următorii cinci ani.

Totodată, Restart Energy intenționează să integreze o capacitate de stocare de cel puțin 200 MW, pentru furnizarea directă de energie către consumator. La începutul acestui an, REO a solicitat colaborarea Ambasadei Statelor Unite în România și EXIM Bank, pentru a-și  consolida parteneriate strategice din regiune.

„Fondurile investite de Tejas Capital (SUA) vor fi folosite pentru dezvoltarea infrastructurii necesare proiectelor de energie verde și dezvoltarea companiei în România, contribuind la atingerea obiectivului strategic anunțat anterior, acela  de a deveni primul furnizor de energie regenerabilă din regiune până în 2025. Proiectele Restart Energy creează peste 300 de noi locuri de muncă în România și evită eliberarea în atmosfera a peste 15 milioane de tone de CO2”, afirmă Armand Domuța, CEO și fondator al Restart Energy.

„Suntem interesați de companii independente, cu creștere rapidă și posibilitatea de a avea un impact imediat asupra mediului. Considerăm Restart Energy One ca fiind una dintre cele mai promițătoare companii din Europa Centrală, cu un plan de creștere ambițios și potențial uriaș. Nu doar România, ci întreaga regiune vor beneficia de avantajele importante pe care le aduce  Restart Energy – bază extinsă de clienți, active de energie regenerabilă și o platformă inovatoare de trading de tip block chain” spune Gary Hoskins, Tejas Manager.

Restart Energy și-a dublat numărul de clienți în primele 6 luni ale anului, de la startul liberalizării ajungând la 50.000 de locuri de consum. Datorită liberalizării pieței, Restart Energy a atras 25.000 de clienți în primele șase luni, mai mult cu 50% față de proiecțiile anunțate la începutul anului. Strategia de vânzări a fost construită pe atragerea  clienților persoane fizice pentru a maximiza expertiza companiei în managementul microvolumelor, segment tradițional cu o profitabilitate ridicată. Totodată, cantitățile de energie și gaze furnizate clienților finali în primele 6 luni ale anului au crescut cu 30%, respectiv 50%, față de aceași perioadă a anului trecut. În luna februarie a acestui an, Restart a atras 3,3 milioane de euro datorită primei sale emisiuni de obligațiuni dedicate dezvoltării și achiziției de active de producție a energiei regenerabile.

Restart Energy este un furnizor independent de energie electrică și gaze naturale, cu capital 100% românesc, înființat în 2015 la Timișoara. Restart Energy are 50.000 de clienți persoane fizice  și aproximativ 5.000 de clienți corporate. Compania are în prezent peste 100 de angajați și operațiuni în România și Serbia. Începând cu 2021, intenționează să se dezvolte pe mai multe piețe europene, incluzând Germania și Spania.

Tejas Capital este un fond de investiții din Statele Unite cu sediul în Texas, orientat către diversificarea și echilibrarea activelor bazate pe energia tradițională prin investiții în energie sustenabilă, la nivel global. Managementul companiei are o experiență extinsă în investiții financiare din domeniul energiei și infrastructurii. 

Interlink Capital Strategies este o companie de administrare a fondurilor, consultanță în management și consultanță financiară. Înființată în 1994 și cu sediul în Washington, DC, compania este specializată în finanțarea piețelor emergente, energie regenerabilă și dezvoltarea afacerilor. REO și Interlink colaborează de la începutul acestui an, pentru servicii de consultanță financiară, în vederea atragerii de investiții din SUA


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *