• ISPE a transmis a doua revizie a planului de restructurare a CE Hunedoara, cu recomandările DG Competition și ale Consiliului Concurenței
Ministrul Energiei Victor Grigorescu a semnalat, recent, întârzieri la planul de restructurare la Complexul Energetic Hunedoara, iar la CE Oltenia – finalizarea a două din cinci proiecte de modernizare. Reprezentanții grupului Romelectro, unul din cei mai mari contractori de proiecte energetice din Romania, au venit cu clarificări la situația relatată de ministrul Energiei.
Foto: sursa Romelectro
În data de 7 decembrie 2015, ISPE (firmă din cadrul grupului Romelectro) – în calitate de consultant – a transmis către Complexul Energetic Hunedoara a doua revizie a planului de restructurare, în care au fost incluse recomandările DG Competition și ale Consiliului Concurenței, a precizat Ion Chițescu, Director General Executiv ISPE.
Termenii contractuali pentru realizarea unei analize diagnostic a situaţiei curente si prioritizare zone principale de acţiune, precum și a planului de restructurare, planului de afaceri și programului de ansamblu de implementare au fost respectați, ISPE predând, în lunile septembrie și octombrie, analizele si propunerile de restructurare, conform celor doua etape. Proiectul ISPE a fost aprobat în AGA și CA ale CEH, fiind apoi transmis informal la Comisia Europeană – DG Competition, conform uzanţelor în astfel de situaţii.
O primă discuție informală la DG Competition a avut loc în data de 23 octombrie 2015, la Bruxelles. Cu această ocazie, s-au relevat aspectele concrete ale planului de restructurare și s-au făcut precizări privind corelarea planului cu legislaţia și politicile europene în materie de competiţie şi ajutor de stat, susțin reprezentanții ISPE. Contractul privind „Serviciile de consultanta pentru elaborarea unui plan de restructurare a CE Hunedoara” a fost semnat pe 17 august 2015.
Cu privire la derularea Contractului pentru executarea instalației de fluid dens la CTE Turceni, Romelectro nu a depăşit niciun termen de finalizare contractual și și-a îndeplinit integral toate obligaţiile contractuale, declară conducerea grupului.
“Romelectro nu a depășit nici cu o zi termenul contractual. Implementarea instalaţiei de fluid dens pentru blocurile nr. 3, 4 şi 5 a fost finalizată, s-a făcut în termenul prevăzut de contrac, lucrarea fiind recepţionată definitiv în toamna acestui an (recepția definitivă este cea de la sfârşitul perioadei de garanţie)”, a declarat Cristian Secoșan, Director General Romelectro.
CE Oltenia a hotărât să nu mai modernizeze blocul energetic nr. 6 al CTE Turceni, ci blocul 7, s-a realizat o nouă licitaţie, care a fost câştigată de către Romelectro – Energomontaj, în data de 25.11.2015, la aceeaşi valoare cu care a fost redus primul contract, la prețurile unitare din oferta iniţială din anul 2009. Termenul de finalizare pentru aceste lucrări este de 8 luni de la data semnării contractului.
Motivele care au condus la decalarea termenului inițial de finalizare al contractului sunt legate de imposibilitatea beneficiarului de a pune la dispoziţia executantului fronturile de lucru necesare executarii instalatiei precum si racordării instalaţiei de fluid dens la blocurile energetice (racordarea nu se poate realiza decât cu scoaterea din funcţiune a blocurilor energetice, decizie care nu a fost întotdeauna nici măcar la latitudinea CTE Turceni – oprirea unui bloc de 330MW poate avea un impact semnificativ asupra funcţionării si siguranţei Sistemului Energetic National), se explică în comunicatul Romelectro.
Secoșan: Ne dorim să coagulăm un hub de companii româneşti de profil, să încercăm să ne completăm, astfel încât să avem o prezenţă mai puternică pe plan local, dar şi la export
Grupul Romelectro înregistrează în acest an o cifra de afaceri de 45 milioane euro, în crestere cu 29% față de valoarea de 35 milioane euro raportată în 2014, a comunicat Secoșan.
Consolidarea pe piaţa românească în calitate de contractor general de proiecte complexe de energie și un come-back viguros pe pieţele externe sunt principalele obiective ale grupului Romelectro, care și-a redefinit strategia de business pe termen mediu. La aceste două obiective primordiale, se adaugă diversificarea ofertei în pieţele tradiţionale și extinderea acesteia către alte segmente de piaţă.
“Ne confruntăm cu o „sărăcire a ofertei industriale românești”. Este o dorință a noastră, a grupului Romelectro, să reuşim să coagulăm un hub de companii româneşti de profil, să încercăm să ne completăm, astfel încât să avem o prezenţă mai puternică pe plan local, dar şi la export“, a declarat Dl Cristian Secoşan, Director General Romelectro.
Principalele direcții de dezvoltare, prezentate de Ovidiu Apostol, Director Dezvoltare Business, sunt: orientare spre export, extindere spre noi segmente de piață, precum și extindere ofertă.
Grupul Romelectro este compus din 4 firme, compania Romelectro SA, Institutul de Studii şi Proiectări Energetice, CELPI și Electromontaj Carpaţi Sibiu. Romelectro este contractor, dezvoltator și investitor în proiecte din domeniul termoenergetic, hidroenergetic, transport și distributie energie electrică, protecția mediului și industrie, acționarul majoritar fiind omul de afaceri Viorel Gafita.
.