- Nuclearelectrica: La finalul etapei FEED 2 vom avea o estimare actualizată a costurilor pentru proiect, un calendar actualizat de proiect, dar și proiectarea și toate analizele de siguranță și securitate nucleară aferente proiectului, necesare pentru decizia finală de investiție.
Nuclearelectrica și RoPower Nuclear, compania de proiect dedicată reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești, anunță semnarea contractului Front-End Engineering and Design Faza 2 (FEED 2) a contractului cu Fluor Corporation.
Ceremonia de semnare a avut loc în cadrul summit-ului Parteneriatul pentru cooperare transatlantică în domeniul energiei și climei (P-TECC) și marchează o etapă importantă în parcursul României spre dezvoltarea tehnologiilor energetice curate și sigure. Proiectul SMR Doicești vizează dezvoltarea primei centrale nucleare cu tehnologie SMR NuScale Power din Europa.
Sebastian Burduja, ministrul energiei al României, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, și Jennifer Granholm, secretarul energiei din SUA, au fost martori la evenimentul care a evidențiat importanța strategică a proiectului SMR atât pentru peisajul energetic românesc, cât și pentru cel global, și au subliniat cooperarea bilaterală solidă și rolul critic al tehnologiei SMR în abordarea schimbărilor climatice și creșterea rezilienței energetice.
„Această investiție are potențialul de a pune țara noastră pe harta celor mai importante centre globale de inovare în domeniul energiei. România își propune să devină un exemplu pentru alte țări din regiune, unde sunt zeci de termocentrale pe cărbune similare și care ar putea fi transformate mai rapid, prin tehnologia SMR, în capacități de producție de energie nucleară — producție în banda cu emisii zero de CO2. Energie sigură, curată și la un preț competitiv. Mai mult, acest obiectiv va avea un rol crucial și în echilibrarea sistemului energetic național, fiind mult mai flexibil din punct de vedere al ajustării producției de energie față de reactoarele nucleare de mari dimensiuni. România trebuie să aibă curaj și să își asume proiecte mari, pentru că istoria ne arată că putem face lucruri extraordinare. Țara noastră, prin tradiție, a realizat premiere în domeniul energiei, de la a treia piață de gaze naturale din lume până la realizarea primul export de gaze naturale din Europa,” a spus Sebastian Burduja, Ministrul Energiei.
”Cu sprijinul ferm al Statelor Unite, România își va dubla producția de energie nucleară și va fi printre primele state ale lumii care vor implementa tehnologia reactoarelor nucleare modulare mici. De asemenea, printr-un volum istoric de investiții în energie verde, nucleară, geotermală, modernizarea sistemului național și îmbunătățirea capacității de interconectare cu toate țările din jur, România are toate argumentele să devină lider regional în sectorul energetic,” a afirmat șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu.
„Suntem încântați să ne continuăm progresul cu proiectul SMR de la Doicești. Dezvoltarea continuă a acestui proiect nuclear avansat este o dovadă a parteneriatului puternic dintre România și Statele Unite, reflectând obiectivele noastre comune de securitate energetică și de gestionare a mediului. Proiectul se aliniază strategiei noastre de a îmbunătăți mixul energetic al României și de a sprijini tranziția către energia curată,” a declarat Cosmin Ghiță, CEO al Nuclearelectrica.
„Construim o bază solidă de proiect pentru viitoarea centrală SMR de la Doicești. Semnarea FEED 2 marchează începutul unui parteneriat puternic cu compania americană Fluor, cu experiență bogată și globală în dezvoltarea de proiecte industriale mari, în domeniul energiei,” a menționat Melania Amuza, CEO al RoPower Nuclear.
„Suntem încântați să ne continuăm rolul în sprijinirea acestui proiect important de implementare a următoarei generații de energie nucleară pentru a produce energie electrică de bază curată și fiabilă pentru România și Europa,” a declarat Pierre Bechelany, președintele diviziei LNG & Power a Fluor. „Când va fi finalizată, centrala va fi prima de acest tip din Europa.”
„NOVA Power & Gas e onorată să fie partener în această inițiativă strategică și ne bucurăm că proiectul Doicești continuă conform planificării. România rămâne lider între țările care vizează implementarea centralelor de tip SMR, o tehnologie esențială în condițiile tranziției europene către un mix energetic stabil și fără emisii de carbon. Astfel, țara noastră îşi confirmă locul de jucător în prima ligă din industria nucleară,” a spus Teofil Mureșan, CEO și Președinte al E-INFRA, societatea holding din care face parte NOVA Power & Gas.
Nuclearelectrica precizează:
Proiectul Doicești a primit sprijin substanțial atât din partea guvernului român, cât și din partea partenerilor internaționali, inclusiv un grant semnificativ din partea Agenției SUA pentru Comerț și Dezvoltare (USTDA).
„NuScale Power Modules™ a fost tehnologia aleasă de RoPower pentru centrala lor de la Doicești în sprijinul nevoilor de energie curată ale României. Energia nucleară avansată va juca un rol crucial în tranziția energetică globală,” a declarat John Hopkins, Președinte și Director Executiv al NuScale.
Colaborarea dintre Nuclearelectrica, RoPower Nuclear, Nova Power & Gas (parte a grupului E-INFRA), Fluor, Samsung C&T Corporation și Sargent & Lundy va facilita dezvoltarea și implementarea centralelor cu reactoare modulare mici (SMR) NuScale în România, valorificând expertiza acestor companii în domeniul energiei nucleare.
Conform contractului FEED faza 2, Fluor se angajează să furnizeze către RoPower Nuclear serviciile de proiectare și inginerie necesare implementării proiectului nuclear SMR Doicești.
Furnizarea acestor servicii va fi în conformitate cu cele mai bune practici din industria nucleară, precum și cu condițiile și specificațiile tehnice și comerciale stabilite de RoPower Nuclear, inclusiv standardele de siguranță, neproliferare și de securitate cibernetică și informatică.
La finalul etapei FEED 2 vom avea o estimare actualizată a costurilor pentru proiect, un calendar actualizat de proiect, dar și proiectarea și toate analizele de siguranță și securitate nucleară aferente proiectului, necesare pentru decizia finală de investiție, susțin reprezentanții SNN.
Centrala SMR care utilizează tehnologia NuScale va genera aproape 200 de locuri de muncă permanente în centrală, 1.500 de locuri de muncă în etapa de construcție și 2.300 de locuri de muncă în producție. Centrala SMR de la Doicești va ajuta România să evite 4 milioane de tone de emisii de CO2 pe an.