- Ministrul Burduja: Implică și provocări – presiunea pe rețele, dar acest fapt nu trebuie să fie o frână în calea fenomenului
- Alicuș, ANRE: Pe lângă instalarea de capacități de stocare, o soluție pentru problema dezechilibrelor ar fi accesul operatorilor de distribuție în invertoare și posibilitatea utilizării invertoarelor efectiv ca mijloc de echilibrare a rețelei
- Nicolas Richard, CEO ENGIE România: Trebuie sa creăm stimulente potrivite pentru a nu injecta în rețea surplusul de electricitate – soluții de stocare și un cadru legislativ echilibrat între prosumatori, distribuitori și furnizori
Interesul românilor să devină prosumatori este foarte mare. Un român din doi vrea să devină prosumator în viitor, cea mai populară metodă de finanțare în rândul acestora fiind prin programul Casa Verde Fotovoltaice, al Administrației Fondului de Mediu (45%), urmată de fondurile proprii (32%), conform Barometrului Prosumatorilor din România, lansat de energiaTa și Cult Research, cu sprijinul ENGIE România.
Motivele principale pentru a deveni prosumatori sunt economisirea de bani (92%) și independența energetică. Principalele blocaje identificate de prosumatori sunt birocrația (48%) și costul ridicat al investiției .
Cu ocazia atingerii pragului de 100.000 de prosumatori și cu peste 1.000 MW instalați, proiectul energiaTa se pregătește de următoarea misiune pentru România: tranziția către prosumatorul sustenabil, prin instrumente dedicate acestora, de tipul Ghidul Prosumatorului Sustenabil, care să îi susțină într-un stil de viață și comportament responsabil. EnergiaTa este un proiect al EFdeN dedicat prosumatorilor, cu scop educațional și de conștientizare.
“Toată admirația pentru ceea ce reușiți să faceți cu EFdeN și energiaTa și mă închin în fața dumneavoastră. Noi, ca minister, încurajăm acest fenomen al prosumatorilor, pentru că din perspectiva unei politice publice înseamnă energia viitorului și sistemul energetic al viitorului și îndeplinește cele 3 D-uri: descentralizare, digitalizare, decarbonizare. Avem o creștere spectaculoasă a numărului de prosumatori și ca urmare a programelor Casa verde, dar și ca urmare, așa cum zice studiul, a unei disponibilități foarte însemnate din partea românilor de a deveni prosumatori. Nu mă surprind rezultatele studiului pentru că ele explică această evoluție. Este adevărat, implică și provocări – presiunea pe rețele, dar acest fapt nu trebuie să fie o frână în calea fenomenului. La nivel tehnic, discutăm de o anumită limitare a sistemelor, dar există posibilitatea de a investi în sistemul de distribuție prin fonduri proprii ale operatorilor de distribuție, dar și prin fondul de modernizare.”, a declarat Sebastian Burduja, Ministrul Energiei, în cadrul conferinței de presă organizată la Casa EFdeN Signature.
“Din estimările noastre, probabil că ne îndreptăm spre 1500 MW instalați până la sfârșitul anului. Problema dezechilibrelor este destul de accentuată. Dezechilibrele au început să aibă valori foarte mari atât din punct de vedere a cantității, cât și a valorii acestora. Pe lângă instalarea de capacități de stocare, o soluție (pentru problema dezechilibrelor) care credem noi că ar fi utilă, ar fi accesul operatorilor de distribuție în invertoare și posibilitatea utilizării invertoarelor efectiv ca mijloc de echilibrare a rețelei”, a declarat Viorel Alicuș, Director General ANRE.
“Ne bucurăm să putem susține EFdeN și energiaTa de mai mulți ani și să vedem că prosumatorii devin o parte importantă a sistemului energetic. Pentru a continua tranziția spre o decarbonare si mai mare, dar, totodată, să avem un sistem energetic rezilient și sustenabil, trebuie sa creăm stimulente potrivite pentru a nu injecta în rețea surplusul de electricitate. Aici vorbim de soluții de stocare, de dimensionare potrivită a instalațiilor si de un cadru legislativ echilibrat între prosumatori, distribuitori și furnizori.”, a transmis Nicolas Richard, CEO ENGIE România.
Tranziția de la prosumator la prosumator sustenabil, propusă de inițiatorii proiectului energiaTa, pornește de la un set de motivații care depășesc aspectele financiare și vizează un consum responsabil de resurse și urmărirea eficienței energetice pe mai multe planuri. Prosumatorul sustenabil dimensionează puterea instalației fotovoltaice în funcție de un scenariu de consum, bazat pe eficiență energetică, este interesat să facă tranziția către echipamente eficiente energetic și mobilitate electrică, urmărind eficiența consumului de resurse, nu doar de producția fotovoltaică pentru diminuarea facturii. În acest proces, energiaTa va sprijini prosumatorii din comunitate cu un set de instrumente educative, care să îi ajute să adopte un stil de viață sustenabil.
“Dacă ne dorim o Românie sustenabilă, nu mai este suficient doar să creștem numărul de prosumatori. Așa că noua miză a comunității energiaTa, prima comunitate dedicată prosumatorilor din România, este să contribuie la viitorii prosumatori sustenabili ai României. Pentru aceasta, în următoarele luni, vom lansa Ghidul Prosumatorului Sustenabil, realizat în urma unui proces de co-creare în ecosistemul prosumatorilor”, a afirmat Claudiu Butacu, cofondator energiaTa.
“În cadrul studiului s-a urmărit identificarea prosumatorilor și a potențialilor prosumatori în contextul comportamentului prosocial al acestora și implicarea în măsurile de mediu. Am descoperit o Românie axată pe economie ca metodă de eficiență energetică, cu privirea orientată către programele guvernamentale pentru a investi în panouri fotovoltaice sau acumulatori, dar care apelează la utilizarea resurselor financiare proprii în cea mai mare măsură. Creșterea prețurilor la energie și războiul de la graniță generează două variante de răspuns predominante: independența energetică (la nivel de gospodărie) și reducerea costurilor de consum.”, a transmis Alexandru Zodieru, General Manager Cult Research.
Studiul a fost realizat în lunile septembrie – noiembrie 2023, pe un eșantion format din aproximativ 800 persoane active în mediul online, la nivel național, având o marjă de eroare a rezultatelor de 3,5%.