Conducerea Electrica admite că a primit o notificare de la Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie – SAPE prin care se susține existența unor prejudicii cauzate prin neurmărirea în trecut de către Electrica a îndeplinirii obligațiilor post-privatizare asumate de către investitori care au dobandit acțiuni la societățile privatizate, potrivit contractelor de privatizare. Totodată, Electrica este trasă la răspundere și pentru necomunicarea unor documente solicitate în vederea identificării persoanelor fizice responsabile. În notificare se face referire la contractele de privatizare ale filialelor Electrica – Muntenia Sud, Moldova, Dobrogea, Banat și Oltenia.
Electrica își anunță investitorii că a inițiat discuții cu SAPE pentru a clarifica solicitările acesteia de a i se plăti sume în cuantum de 304.886.996,80 lei, 1.347.420.170 USD și 45.857.677,1 Euro. În baza informațiilor disponibile în acest moment, Electrica consideră că solicitarea SAPE este nerezonabilă și neintemeiată, SAPE având calitatea de succesor cu titlu universal al Electrica, potrivit unui raport transmis de companie BVB chiar în ziua în care se desfășoară AGA Ordinară.
Totodată, Electrica își informează investitorii că la acest moment nu are cunoștință despre nicio acțiune, procedură sau măsură legală inițiate de către SAPE împotriva sa.
SAPE a fost înființată prin divizarea Electrica anterior privatizării companiei, preluând toate drepturile și obligațiile companiei din contractele de privatizare, inclusive litigiile acesteia.