„Școala Rompetrol” a ajuns la a 5-a ediție. Lansată în 2022 de KMG International, „Școala Rompetrol – Primul pas spre meseria de rafinor” se concentrează pe dezvoltarea competențelor și abilităților esențiale în industria rafinării și creșterea flexibilității pe piața muncii.
Anul acesta, rafinăria a deschis poarta pentru alți aproape 50 de tineri. Laura Țiclete, subinginer cu 45 de ani de experiență în cadrul Petromidia, a afirmat: “Petromidia e unul din cei mai importanți angajatori din județul Constanța, prin urmare depunem eforturi constante pentru a ne asigura că vom dispune de forța de muncă calificată în domeniile-cheie.Tinerii sunt pregătiți pentru două calificări, cea de operator câmp și cea de compresorist. În fiecare sesiune de pregătire suntem în rafinărie, din prima zi, primul minut. Începem cu modulul teoretic susținut de trainerul tehnic, inginerul de proces. Pe „teren” ajungem rapid, iar acolo tinerii observă cum funcționează echipamentele și ce presupune un proces tehnologic, ce parametri se monitorizează în instalații și cum lucrează în tandem operatorul de la DCS (sistemul de control distribuit) cu operatorul de câmp. Toate informațiile livrate în sala de clasă sunt apoi demonstrate și exersate, sub supravegherea mentorilor din instalațiile tehnologice, cursantul având parte de un proces de învățare dinamic și complet”.
Elementul de noutate al ediției curente constă în îmbunătățirea cunoștințelor din aria petrochimiei, iar alți noi mentori, colegii noștri din instalațiile tehnologice din petrochimie și de la Uzina Utilități din cadrul rafinăriei, vor contribui activ în acest proiect, ne spune Laura Țiclete.
Parcursul și specificul acestui program evoluează în acord cu cerințele actuale. Laura Țiclete: Ne propunem să avem un cerc de pregătire complet – cu mentori care învață la rândul lor prin participarea la numeroase cursuri de pregătire în domeniul lor și dezvoltare a abilităților – exemplu train the trainers, coaching, – aceștia dispun de competențe soft, în timp ce pregătirea tehnică și experiența lor fac procesul de învățare facil pentru un nou venit.
Tinerii sunt pregătiți atât teoretic, cât și practic la rafinăria Petromidia, unde se promovează și încurajează transferul de cunoștințe. Pe parcursul a 4 luni, aceștia sunt instruiți sub îndrumarea a peste 30 de mentori Rompetrol, iar la finalul programului, absolvenții obțin o dublă calificare în domeniul energetic: operator chimist și compresorist.
„Școala Rompetrol” asigură colaborarea dintre generații, printr-un proces de transfer de cunoștințe continuu, dar și prin dezvoltarea competențelor și abilităților-cheie necesare pentru a contribui la atingerea obiectivelor companiei.
Cursanții și absolvenții au vorbit despre experiența lor, despre program:
„Școala Rompetrol – Primul pas spre meseria de rafinor” e încadrată în pilonul Education & Growth – parte din strategia de resurse umane asumată la nivelul grupului KMG International – „Împreună Creștem Oameni”. Cu acest deziderat de învățare continuă și schimb de experiență și transferul de cunoștințe între generații, vor evolua modurile de învățare, instrumentele de predare și evaluare și industria cu oamenii săi. Prin mentorat tinerii au acces la experiența și cunoștințele persoanelor care au trecut deja prin schimbările din industrie și care sunt capabile să ofere sfaturi și suport pentru a naviga prin aceste noi oportunități.