Se confirmă existența unor nereguli la programul „Casa Verde”, respectiv o scurgere de date. “Vineri (8 septembrie) am aprobat concluziile raportului de control. Suspiciunile despre care presa a relatat – și mă bucur că mass-media a relatat și a făcut acea investigație – sunt confirmate. Mai departe, dacă cineva a încălcat legea, sunt convins că instituțiile statului român își vor face datoria. Dar nu sunt nici procuror, nici judecător”, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet, după ședința de guvern.

Sursă foto: Guvernul României
În urmă cu 3 săptămâni, ministrul anunța că a solicitat corpului de control al ministerului o analiză privind scurgerea de informaţii din programul „Casa Verde Fotovoltaice”. Între timp, raportul Corpului de Control a fost transmis la Parchetul General.
Ieri, după ședința de guvern, Fechet a venit cu informații suplimentare, la solicitarea ziariștilor: “Luni (11 septembrie) am semnat adresele prin care am comunicat acel raport de control către instituțiile despre care am spus, respectiv Autoritatea Națională pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, Administrația Fondului pentru Mediu și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, şi, din informațiile pe care le am astăzi, aceste sesizări au fost înregistrate în cursul zilei de marți la registratura Parchetului, lucru pe care vă rog să îl verificați în continuare, dar vă asigur că, în ceea ce privește Ministerul Mediului, aceste date sunt exacte”.
Ministrul Fechet a mai spus: „Nu am notificat nicio persoană în legătură cu acest presupus acces la date cu caracter personal. Cred că trebuie să așteptăm și concluziile Autorității pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal, la fel cum eu aștept, cu nerăbdare, și concluziile Parchetului General și sunt convins, nu doar că acele persoane vor fi înștiințate, dacă va fi cazul și dacă se va confirma această situație, că li s-au accesat aceste date, dar ceea ce mă interesează mai mult este ca, în viitor, astfel de situații, repet, dacă ele se confirmă, că la acest moment sunt doar o suspiciune, să nu se mai repete”.
Potrivit Hotnews, există un număr mare de sesizări pe care cetățenii și beneficiarii programului Casa Verde le-au adresat Ministerului Mediului, aceștia semnalând că au fost contactați de anumite entități care nu aveau cum să intre în posesia acestor informații decât ca urmare a unor scurgeri de date de la Ministerul Mediului, mai concret de la Administrația Fondului pentru Mediu.