“Se mai bate” ministrul Anton pentru proiectul Tarnița – Lăpuștești?! SAPE:  Există o incertitudine în privința continuării acestuia datorită lipsei unei aprobări definitive din partea Ministerului Energiei

Publicat pe Categorii Energie, Esential, Hidro si nucleara, Semnal
Prima Pagina Actual Esential “Se mai bate” ministrul Anton pentru proiectul Tarnița – Lăpuștești?! SAPE:  Există o incertitudine în privința continuării acestuia datorită lipsei unei aprobări definitive din partea Ministerului Energiei
  • Potrivit situațiilor financiare pentru 2017, SAPE deține totuși o imobilizare financiară ce reprezintă 99,35% din capitalul social al Hidro Tarnița SA, cu un cost de 8.900.000 RON

După ce a anunțat în Parlament, înainte de instalarea la minister, că “se va bate” pentru centrala hidroelectrică Tarnita – Lăpuștești, un proiect abandonat de predecesorii săi, ministrul Energiei Anton Anton nu dă semne că se grăbește cu deciziile. La fel ca predecesorii săi! România a cheltuit cinci milioane de euro fără să obţină vreun rezultat palpabil în cazul proiectul Hidro Tarniţa, afirma fostul ministru Victor Grigorescu. Iar Toma Petcu, deși a anunțat că acest proiect poate fi realizat în regim de parteneriat public-privat, în mandatul său nu s-a întreprins niciun demers în acest sens.

Dovadă că nu s-a mișcat nimic dinspre minister pentru centrala Tarnița-Lăpuștești este Hotărârea AGOA din 30 mai 2018 a SAPE (Societatea de Administrare a Participațiilor Statului în Energie) privind aprobarea situațiilor financiare anuale ale companiei pentru 2017. Potrivit acesteia, auditorul finanaciar atrage atenția asupra faptului că societatea deține o imobilizare financiară ce reprezintă 99,35% din capitalul social al Hidro Tarnița SA, cu un cost de 8.900.000 RON.  La 31 decembrie 2017, activul net al Hidro Tranița a fost în sumă de 8.755.546 RON, sub nivelul costului investiției societății. “De menționat că Hidro Tarnița este încă un proiect în curs de dezvoltare și există o incertitudine în privința continuării acestuia datorită lipsei unei aprobări definitive din partea Ministerului Energiei. În cazul în care continuarea proiectului nu va fi aprobată se va impune evaluarea acestei imobilizări la minimul dintre cost și valoarea recuperabilă netă”, se precizează în documentul SAPE.

În luna aprilie, SAPE și-a declarat intenția de majorare a capitalului social al Hidro Tarnița SA, pentru care are nevoie de serviciile unui consultant financiar care să certifice că operațiunea nu riscă să fie catalogată drept ajutor de stat ilegal.

Deși pledează în favoarea lui, ministrului Anton Anton nu-i este ușor să relanseze un proiect care necesită investiții substanțiale. După 5 luni de activitate la minister, constatăm că nu a luat decizia de continuare și dezvoltare  a centralei. Pledoaria ministrului din Parlament în favoarea centralei a fost însă convingătoare: “Încep cu o afirmaţie tehnică, până astăzi nu avem alt sistem de acumulare a energiei decât acumularea prin pompaj. Deci primul lucru pe care trebuie să-l spun este că mă voi bate pentru sistemul Tarniţa, care aduce nişte avantaje certe. Nu numai naţionale, ci şi cel puţin regionale. Nimeni din jurul nostru nu este în stare să acumuleze energie. Şi astăzi ne batem din ce în ce mai mult să avem energie din resurse regenerabile. Foarte bine. Numai că aia vine când bate vântul şi când este soare, nu când aprinde cetăţeanul becul. Nu când consumatorul are nevoie de această energie. Şi pentru chestia asta am nevoie de un sistem de acumulare. (…) În afară de Tarniţa mai există nişte hidrocentrale care trebuie puse în funcţiune cât se poate de repede şi să vedem care este modalitatea de a construi noi centrale. În prezent, circa 40% din potenţial energetic este acoperit de hidrocentrale, deci mai avem ceva loc. În plus, cred că este nevoie de reabilitarea turbinelor, adaptarea lor la noile condiţii pentru că astăzi vârful se acoperă numai cu centrale hidro, pentru că nu am făcut nimic altceva. La hidro am nevoie de cercetare, dezvoltare şi reproiectare a agregatelor hidraulice”, a explicat Anton, în Parlament.

Dincolo de ambițiile ministrului Anton, relansarea proiectului “Centrala Hidroelectricã de Acumulare prin Pompaj (CHEAP) Tarnita – Lãpustesti”, este un obiectiv al Guvernului. Se regăsește în programul de guvernare 2018 – 2020, capitolul Politici în domeniul energiei, în care se menționează:“Realizarea proiectului centralei hidroelectrice prin pompare Tarnița Lăpuștești (1000MW) si a altor centrale hidroelectrice poate să contribuie la asigurarea rezervei de putere, la reglajul de frecventă putere, cerință imperativă a Sistemului Energetic European”.

Avem în vedere, într-o primă etapă, identificarea unei strategii de atragere de investitii pentru realizarea acestui proiect, declara ministrul Energiei, Anton Anton, la începutul anului în curs. Strategie, la care probabil se lucrează în minister…

Tarniţa-Lăpuşteşti se dorește a fi o centrală hidroelectrică cu acumulare prin pompaj, cu o putere instalata de 1.000 MW, o investitie greenfield evaluate la un miliard de euro. Va avea un rol esențial în participarea la reglajul frecvență-putere necesar odata cu intrarea în funcțiune a grupurilor 3 și 4 de la CNE Cernavodă, asigurând o creștere a siguranței în functionare a sistemului electroenergetic. Centrala va fi situată la 30 km depărtare de orașul Cluj-Napoca, pe valea râului Someșul Cald, pe versantul stâng al acumulării Tarnița și este prevazută a se realiza cu patru grupuri reversibile, turbina-pompă, cu o putere instalată de 4x 250 MW, construcția fiind preconizată a se realiza în două etape pe parcursul a 5-7 ani. Se apreciază că peste 4.000 de locuri de muncă vor fi create în cele doua faze ale construcției.

Hidro Tranița SA este controlată, în proporție de peste 99%, de către SAPE.

 

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Un comentariu la ““Se mai bate” ministrul Anton pentru proiectul Tarnița – Lăpuștești?! SAPE:  Există o incertitudine în privința continuării acestuia datorită lipsei unei aprobări definitive din partea Ministerului Energiei”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *