Se schimbă garda la CE Oltenia. Acționarii vor alege noi supraveghetori pe 1 iulie, prin vot cumulativ

Publicat pe Categorii Flux energetic, Minerit
Prima Pagina Actual Flux energetic Se schimbă garda la CE Oltenia. Acționarii vor alege noi supraveghetori pe 1 iulie, prin vot cumulativ

Acționarii companiei Complexul Energetic Oltenia (CEO) sunt convocați, pe 1 iulie, să aleagă membrii Consiliului de Supraveghere, prin metoda votului cumulativ.

Acționarul majoritar, statul român reprezentat de Ministerul Energiei, a transmis societății o solicitare de convocare a adunării generale a acționarilor, pentru alegerea membrilor Consiliului de Supraveghere, prin metoda votului cumulativ. Cererea vine în urmă unui raport al Corpului de control al ministrului Energiei, care a constatat o serie de nereguli, potrivit ziarelor locale. Raportul a fost contestat în instanță de către conducerea CEO. Remarcăm și că mandatele a 4 dintre supraveghetori sunt la final.

După demisia Cristinei Micu şi Simonei Fătu din CS, în luna aprilie, au fost numiți Mădălin Eftenoiu și Petre Mădălin Georgescu, cu mandate până în luna mai a anului viitor. Mădălin Eftenoiu, din Gorj, este șef al Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii București și fost inspector în cadrul Administrației Finanțelor Publice Gorj. Georgescu este propunerea Fondului Proprietatea.

Mandatele lui Bobalca Cornel, Președinte CS,  Codescu Dan, Cudric Valentin și Ghelasi Robert, selectați în baza OUG 109, sunt aproape de final, termenul limită fiind 14 septembrie pentru 3 dintre ei, respectiv 10 octombrie pentru un supraveghetor . De notat că și mandatele a 4 membri ai Directoratului sunt la final: Sorinel Gheorghe Boza (Președinte), Ovidiu Bălăcescu, Constantin Bălășoiu, Dan Vasile și Daniel Burlan.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*