Ministerul Energiei informează că Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă a inițiat procedurile tehnice premergătoare opririi controlate a Unității 2, pe fondul debitului foarte scăzut al Dunării și al evoluției nivelului apei în zona de aspirație a pompelor de răcire.
Ministerul Energiei și Dispecerul Energetic Național au pregătit măsurile necesare pentru compensarea energiei care nu va mai fi produsă de Unitatea 2 și pentru menținerea echilibrului Sistemului Electroenergetic Național.
Necesarul va fi acoperit prin utilizarea posibilităților de import din sistemele energetice regionale și europene, precum și prin activarea unor resurse suplimentare de producție la nivel național, precizează Ministerul Energiei.
În acest sens, grupul energetic Rovinari 4 al Complexului Energetic Oltenia va fi scos din rezervă și pus la dispoziția Sistemului Electroenergetic Național. De asemenea, va fi utilizată, în limitele tehnice și ale resursei de apă disponibile, capacitatea suplimentară de producție a Hidroelectrica.
Dispecerul Energetic Național monitorizează permanent producția, consumul, rezervele disponibile și posibilitățile de schimb transfrontalier, astfel încât măsurile să fie activate gradual, în funcție de necesitățile reale ale sistemului.
Limitarea în tranșe a consumului pentru anumiți mari consumatori industriali, în intervalul 19:00-23:00, este ultima măsură în ordinea de prioritate și ar putea fi aplicată doar dacă evoluția Sistemului Electroenergetic Național o va impune, iar celelalte opțiuni disponibile nu vor fi suficiente. Consumatorii casnici nu sunt vizați de mecanismul de limitare a consumului, subliniază ministerul.
Măsurile sunt aplicate în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 603/2026 privind adoptarea unor măsuri de siguranță pe piața de energie electrică, precum și cu măsurile dispuse prin Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 15/2026 privind declararea stării de alertă la nivelul României în vederea gestionării efectelor generate de scăderea producției de energie electrică, în contextul actualei situații hidrometeorologice.
Ministerul Energiei reînnoiește apelul către populație, instituțiile publice și operatorii economici pentru un consum responsabil, în special în intervalul 19:00-23:00. Reducerea voluntară a consumului de energie electrică în această perioadă contribuie la diminuarea presiunii asupra Sistemului Electroenergetic Național.
Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă ar putea fi oprită, pe fondul scăderii istorice a nivelului Dunării. Oprirea este considerată „inevitabilă” de un director al Administrației Naționale „Apele Române”, în condițiile în care debitul fluviului la intrarea în România a coborât la circa 1.370 mc/s.
SN Nuclearelectrica a anunțat, printr-un raport transmis BVB, că există, la acest moment, posibilitatea opririi controlate a Unității 2 a CNE Cernavodă în dimineața zilei de 13 august 2026.
Compania precizează că monitorizează prognozele Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), evoluția nivelului Dunării și parametrii de operare ai centralei. În cazul în care oprirea va deveni iminentă, Nuclearelectrica transmite că va comunica public acest lucru.
„Este inevitabil”, a declarat Sorin Rândașu, director pentru situații de urgență în cadrul Administrației Naționale „Apele Române”, pentru Digi24, estimând că Unitatea 2 va fi oprită în următoarele 48 de ore. Potrivit acestuia, la Cernavodă a fost atins nivelul de -230 cm, pragul prevăzut de procedurile operaționale pentru oprirea unității.

Debitul Dunării la intrarea în România a ajuns marți dimineața la aproximativ 1.370 mc/s, iar prognozele hidrologice nu indică o îmbunătățire în perioada imediat următoare. „La cum arată prognoza nu există soluții”, a afirmat Rândașu, la Digi24.
Mai mult, pentru următoarele cinci zile nu sunt prognozate precipitații în bazinul Dunării, ceea ce pune presiune suplimentară pe nivelul fluviului. Rândașu estimează că situația ar putea continua să se deterioreze, iar nivelul Dunării ar mai putea coborî cu aproximativ 6 centimetri sub pragul de funcționare al centralei de la Cernavodă. În aceste condiții, oprirea Unității 2 reprezintă o măsură de protecție și de operare în condiții de siguranță.
Unitatea 2 de la Cernavodă are o putere instalată de aproximativ 700 MW, astfel că oprirea sa ar însemna retragerea temporară din producția națională a unei capacități importante de energie electrică. Deocamdată, Nuclearelectrica nu a anunțat oprirea efectivă a reactorului, ci doar posibilitatea unei opriri controlate în dimineața zilei de 13 august.









.jpg)








