Studiu Signify: Iluminatul cu LED poate genera economii de 150 de milioane euro la bugetul statului

Publicat pe Categorii Flux energetic, Opinii / Analize
Prima Pagina Actual Flux energetic Studiu Signify: Iluminatul cu LED poate genera economii de 150 de milioane euro la bugetul statului

O tranziție completă la iluminatul cu LED în doar trei sectoare ale iluminatului public poate reduce costurile energetice cu până la 150 de milioane de euro în fiecare an, la nivel național. Scăderea consumului energetic anual cu 1.484 GWh s-ar putea traduce în diminuarea amprentei de carbon cu peste 510.000 de tone  – echivalentul cantității pe care 23 de milioane de copaci  o pot absorbi în decursul unui an. Toate aceste informații sunt atestate de studiul desfășurat de Signify (fostul Philips Lighting, Euronext: LIGHT), liderul mondial în iluminat.

Derulat la începutul anului 2021, studiul evaluează piața de iluminat din 11 state est-europene – România, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia și Ungaria. Acesta analizează potențialul beneficiilor în trei domenii specifice de aplicare: iluminatul rutier și stradal, unitățile din sectorul medical și segmentul educațional.

„Odată cu creșterea populației și a urbanizării, cererea pentru serviciile de iluminat este în creștere. Implementarea tehnologiilor de iluminat inteligent și a sistemelor conectate generează economii energetice și oferă beneficii pe toate planurile – economie, cetățeni și mediu. Pe fondul preocupării pentru sustenabilitate, aș dori să atrag atenția și asupra modernizării clădirilor și a infrastructurii, unde componenta de iluminat trebuie să dețină un loc important. Cred că acum, în contextul Green Deal și PNRR, este un moment decisiv pentru România”, declară Răzvan Copoiu, CEO Signify România și Europa de Sud-Est.

Tranziția la iluminatul cu LED este una dintre cele mai simple proceduri de modernizare, pentru că nu necesită investiții mari de capital, se poate face într-un interval scurt, asigură o recuperare rapidă a investiției și costuri reduse de întreținere. În 2006, aproximativ 19% din consumul global de energie electrică se datora iluminatului stradal convențional (lămpi fluorescente, cu sodiu sau incandescență). În urma trecerii treptate la soluțiile digitale, acesta a scăzut la 13% în 2018 și se estimează că, până în 2030, prin continuarea procesului de „LED-ificare” și a utilizării tehnologiei IoT, ponderea iluminatului va ajunge la 8%.

Dintre cele peste 2 milioane de becuri utilizate pentru iluminatul rutier și stradal din România, doar aproximativ 25% dintre ele au fost deja înlocuite cu tehnologia LED, în timp ce în segmentul clădirilor din sistemul de sănătate există peste 640 de mii de corpuri de iluminat convenționale care trebuie actualizate. În sistemul educațional, pe lângă reducerea costurilor, iluminatul școlilor cu becuri LED înseamnă o îmbunătățire a condițiilor de învățare și a confortului ocular pentru elevi. Din aproape 5 milioane de corpuri de iluminat din școlile și universitățile din țară, doar 8% au fost înlocuite cu becuri LED.

Signify crede în potențialul tehnologiei LED de a aduce un impact pozitiv asupra economiei, mediului și societății românești. Sustenabilitatea este deja adânc înrădăcinată în ADN-ul companiei – din 2020, Signify are amprentă neutră de carbon pentru toate operațiunile sale și utilizează energie 100% regenerabilă. Mai mult decât atât, compania a evitat generarea deșeurilor în facilitățile de producție și a redus treptat plasticul din ambalajele produselor sale, urmând ca până la finalul lui 2021 să îl elimine complet.


Publicat de

Redacția

Echipa InvestEnergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *