SNTGN Transgaz a încheiat un Memorandum de Înțelegere (MoU) cu compania americană Argent LNG LLC pentru explorarea unei investiții de capital în dezvoltatorul unuia dintre cele mai mari terminale de export de gaze naturale lichefiate (LNG) din Statele Unite. Documentul a fost semnat pe 6 august, la sediul Transgaz, de directorul general al Transgaz, Ion Sterian, și de Jonathan Bass, președinte și CEO al Argent LNG.
Cele două companii au încheiat, totodată, și un acord de confidențialitate privind negocierile.
Memorandumul stabilește cadrul pentru analizarea unei investiții strategice prin care Transgaz ar putea deveni acționar în Argent LNG, alături de alți investitori americani. Inițiativa este neangajantă și are ca scop structurarea și negocierea termenilor unei eventuale participații.

„Transgaz își exprimă intenția de a intra in acționariatul Argent Holdco, alături de Statul American și alte mari companii americane precum Honeywell, Baker Hudges, ș.a, investiția, reflectând interesul strategic al Transgaz de a asigura accesul pe termen lung la livrări de LNG din SUA si în deținerea unei participații directe in compania care supraveghează platforma de dezvoltare mai largă a Argent LNG”, transmite compania.
Terminalul Argent LNG este construit în Port Fourchon, statul Louisiana, și va avea o capacitate de export de 25 de milioane de tone de LNG pe an, echivalentul a aproximativ 35 miliarde de metri cubi de gaze naturale. Primul transport comercial este estimat pentru anul 2030.
Posibila investiție se înscrie în strategia Transgaz de dezvoltare a Coridorului Vertical al Gazelor, proiect regional destinat transportului gazelor din surse non-rusești către Europa Centrală și de Est.
Compania precizează că obiectivul este facilitarea tranzitului LNG american prin România către Republica Moldova și Ucraina, cu extinderea fluxurilor către Ungaria, Austria, Slovacia, Cehia și Germania. Astfel, România își consolidează rolul de hub regional pentru transportul gazelor și contribuie la diversificarea surselor de aprovizionare din regiune.
Transgaz promovează conceptul Coridorului Vertical încă din 2016, considerându-l o componentă esențială pentru reducerea dependenței Europei Centrale și de Sud-Est de gazele naturale rusești și pentru integrarea fluxurilor de LNG provenite din Statele Unite.
În viziunea companiei, infrastructura românească, împreună cu Coridorul Vertical, contribuie la creșterea securității energetice a României, Republicii Moldova, Ucrainei și a întregii regiuni din Europa Centrală, de Est și de Sud-Est.
Proiectul Argent LNG beneficiază de implicarea unor companii internaționale de profil. Tehnologia de lichefiere este furnizată de Baker Hughes, sistemele de tratare a gazelor de Honeywell UOP, iar infrastructura de automatizare și electrificare de ABB. Serviciile de proiectare și execuție sunt asigurate de GIS Engineering și Tecnimont.
Potrivit dezvoltatorului, asocierea acestor parteneri urmărește reducerea riscurilor de implementare și creșterea atractivității proiectului pentru investitori și viitorii cumpărători de LNG.









.jpg)





