Nuclearelectrica anunță că Unitatea 1 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la rețeaua națională de distribuție a energiei electrice în seara zilei de 18 noiembrie 2023, ca urmare a condițiilor meteo care au cauzat pertubații în sistemul energetic național (vânt puternic).
Deconectarea automată a Unității 1 s-a produs în condiții de siguranță, toate sistemele unității funcționând și răspunzând conform proiectului în astfel de situații, precizează SNN.
În perioada următoare, specialiștii CNE Cernavodă vor lucra la identificarea cauzelor și vor efectua lucrări de remediere pentru reconectarea la sistem, în conformitate cu procedurile specifice ale CNE Cernavodă, aplicabile în aceste situații.
Deconectarea automată a Unității 1, precum și lucrările de remediere nu au impact asupra securității nucleare a reactorului, personalului unității, populației și mediului înconjurător.