- Acest litigiu urmează unui şir de arbitraje internaţionale cu privire la respectivele contracte de privatizare
Societatea Energetică Electrica a câștigat, în primă instanță, litigiul contra Societăţii de Administrare a Participațiilor în Energie („SAPE”). Aceasta din urmă a solicitat obligarea Electrica, ȋn solidar cu alţi pârâţi, la plata unor despăgubiri de circa 800 de milioane de Euro, ȋn legatură cu pretinse ȋncălcări ale obligaţiior de monitorizare a contractelor de privatizare ale fostelor filiale de distribuţie ale Electrica.
Acest litigiu urmează unui şir de arbitraje internaţionale cu privire la respectivele contracte de privatizare.
Electrica a fost asistată în acest litigiu de o echipă de avocați din cadrul firmelor de avocatură RTPR Allen & Overy și Schoenherr & Asociații SCA. Echipa RTPR Allen & Overy a fost formată din Valentin Berea (partener), Adriana Dobre (senior associate), Vicu Buzac (managing associate), Ana Popa (Nedelcu) (associate) și Andrada Rusan (associate), în timp ce echipa Schoenherr & Asociaţii a fost formată din Adina Jivan (partener, România) și Iustin Armaşu (senior attorney at law, România).
Valentin Berea a declarat: „Ne bucurăm că am reușit să obținem o victorie importantă pentru un client de care ne leagă o istorie frumoasă şi care de-a lungul timpului ne-a arătat încrederea sa prin acordarea a numeroase mandate care ne-au motivat să ne depăsim limitele. Litigiul a fost unul extrem de dificil din cauza faptului că adversarul a ȋncercat să repună ȋn discuţie, ȋntr-un alt cadru procesual, aspecte de fond care făcuseră obiectul unor arbitraje internaţionale complicate. Chiar dacă ȋn cele din urmă instanţa a soluţionat dosarul pe baza excepţiilor ridicate de noi, apărarea noastră a presupus, ȋn faza scrisă, şi combaterea acelor aspecte de fond ale contractelor de privatizare istorice ȋncheiate cu cumpărători care nu au fost parte la acest dosar. De aceea, a fost nevoie să formăm o echipă solidă de avocaţi, reprezentând două case de avocatură, iar colaborarea cu colegii de la Schoenherr & Asociaţii a fost una excelentă. Dovada recunoaşterii efortului nostru este şi faptul că instanţa de judecată ne-a acordat integral cheltuielile de judecată, lucru care nu se ȋntâmplă foarte de des.”
La rândul său, Adina Jivan a afirmat: „A fost într-adevăr un dosar complex, care a implicat un volum mare de muncă și a făcut necesară alocarea de resurse specializate semnificative de către Schoenherr și Asociații și colegii noștri de la RTPR Allen & Overy. Un dosar cu implicații juridice multidisciplinare, un litigiu cu o problematică interesantă și complexă, în care s-a făcut apel la un lung și deloc simplu istoric contractual și litigios. Și, desigur, nu trebuie ignorată importanța pe care au jucat-o aspectele procedurale, în baza cărora a fost obținută de altfel soluția favorabilă. Pe de altă parte, litigiile cu mize financiare de acest calibru, de natură a avea un impact semnificativ asupra situației economice a companiei vizate, vin întotdeauna cu o presiune suplimentară asupra companiei, presiune care li se transferă, implicit, și avocaților. Cred că această reușită se datorează nu numai experienței ambelor firme în dosare complexe, dar și colaborării eficiente dintre noi, precum și nivelului de implicare din partea echipei interne a clientului.”