VIDEO Gala InvesTenergy. Distribuție Energie Electrică România a pus în lumină pe Gabriela ORMAN, Director al Direcției Reglementare și Managementul Activelor – o Specialistă dedicată, implicată, devotată companiei și utilizatorilor

Publicat pe Categorii Business, Esential, Exclusiv, Furnizare / Distributie / Transport, Semnal, VIDEO
Prima Pagina Actual Esential VIDEO Gala InvesTenergy. Distribuție Energie Electrică România a pus în lumină pe Gabriela ORMAN, Director al Direcției Reglementare și Managementul Activelor – o Specialistă dedicată, implicată, devotată companiei și utilizatorilor

Colega mea, Doamna pe care o onorăm și o premiem în fața dvs este, ”un asset” pentru Distribuție Energie Electrică România – DEER! Este o Specialistă dedicată, implicată, devotată companiei noastre și utilizatorilor noștri!”, a prezentat-o Mihaela Suciu, Director General DEER – la Gala InvesTenergy dedicată Specialiștilor –  pe Gabriela Orman, Director, Direcția Reglementare și Managementul Activelor, DEER.

Sunt mândră, onorată și bucuroasă să o premiem pe Gabriela Orman pentru profesionalism, dedicare și performanță! Toții colegii o susțin, credem în ea!, a spus Mihaela Suciu.

Vă invităm să vizionați momentul de premieră. Felicitări, Gabriela Orman! Respect și prețuire!

Energetician de formație, absolvent al Institutului Politehnic București (astăzi Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București), Gabriela Orman și-a desfășurat activitatea profesională în două organizații: Electrica și ANRE.

În perioada 1991 – 2013, a activat în cadrul CONEL – Electrica în ceea ce numeam, înainte, IDEB (întreprinderea de exploatare și întreținere a rețelelor și instalațiilor energetice și de distribuție a energiei electrice), adică exact în departamentele – devenite companii – de distribuție a energiei electrice. Activitatea ei a cuprins o plajă largă: de la analiză și proiectare pentru realizarea lucrărilor de alimentare cu energie electrică a consumatorilor, la coordonarea activității Centrelor de exploatare medie și joasă tensiune, 110 kV și PRAM privind exploatarea și mentenanţa rețelelor de distribuţie a energiei electrice, de la avizarea lucrărilor de dezvoltare a rețelelor electrice de distribuție, la elaborarea rapoartelor de analiză a activității de distribuție și de furnizare în relația cu ANRE. De altfel, împreună cu alți colegi, a reprezentat compania în relaţiile cu autorităţile de reglementare şi alte instituţii ale statului privitor la stabilirea, implementarea şi respectarea cadrului de reglementare.

La începutul anului 2013 ”a părăsit” Electrica pentru ANRE, instituție în cadrul căreia s-a ocupat tot de distribuția energiei electrice! De data aceasta ”de partea cealaltă a baricadei”! S-a ocupat de elaborarea și revizuirea reglementărilor tehnice în domeniul distribuției de energie electrică, de elaborarea și revizuirea metodologiilor de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuție a energiei electrice, de elaborarea metodologiilor de stabilire a tarifelor de racordare, a tarifelor de emitere a avizelor de amplasament și a avizelor tenice de racordare, de avizarea proiectelor – pilot pentru implementarea Sistemelor de Măsurare Inteligentă, de analiza rapoartelor de evaluare a îmbunătățirii eficienței energetice în rețelele de transport și distribuție a energiei și a programelor de investiții privind îmbunătățire a eficienței energetice, de analiza documentațiilor pentru atestarea managerilor energetici și auditorilor energetici, chiar ca membru în Comisia de examinare, ba chiar și de elaborarea și revizuirea reglementărilor privind serviciul universal și furnizarea de energie electrică în regim de ultimă instanță.

Activitatea în cadrul ANRE a încetat în anul 2018, când Gabriela Orman s-a întors ”la prima dragoste” – Electrica. Mai întâi ca Director Departament Reglementare Furnizare, apoi Director Divizie Managementul Activelor la Electrica Muntenia Nord și, în prezent, Director Direcția Reglementare și Managementul Activelor în cadrul DEER

Cristina Andro, Director Divizia Financiară DEER, a transmis mesajul Gabrielei Orman, care – din motive medicale – nu a putut fi prezentă la Gala InvesTenergy:

“Sunt onorată că numele meu este auzit în această gală dedicată specialiștilor, sub egida a două cuvinte emblematice: Oameni și Lumină. Mulțumesc, InvesTenergy! Mulțumesc, Cristina! Sunt recunoscătoare că profesia mea a fost legată de Energie. Pentru bucuria acestui moment, sunt recunoscătoare dascălilor, profesorilor emeriți din Politehnica București, în fața cărora mă plec cu respect. Sunt recunoscătoare colegilor mei din toată perioada profesiei mele: electricieni, maiștri, ingineri, directori, șefi mai indulgenți sau mai ecigenți, aceste interacțiuni care m-au călit și m-au format. Sunt recunoscătoare echipei DEER pentru încredere și susținere, pentru prietenie. Mulțumesc, Mihaela! Mulțumesc unui Om drag care face lumină în viața mea și mă susține profesional.

Mesajul meu astăzi se îndreaptă către tineri absolvenți sau studenți, pe care îi invit să vină în echipa DEER și noi vă vom învăța despre voință, angajament , dedicare și perseverență.

Tuturor vă spun: Fiți Oameni! Fiți Lumină!”


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Un comentariu la “VIDEO Gala InvesTenergy. Distribuție Energie Electrică România a pus în lumină pe Gabriela ORMAN, Director al Direcției Reglementare și Managementul Activelor – o Specialistă dedicată, implicată, devotată companiei și utilizatorilor”

  1. Va admir munca, dedicarea si profesionalismul de care ati dat dovada.Am observat ca stiti sa evaluati oamenii de valoare.Multe felicitari !Romica Pricope,Galati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *