Mihaela Suciu, director general al Distribuție Energie Electrică România (DEER), a participat, în calitate de speaker, la cea de-a X-a ediție a Conferinței anuale InvesTenergy, „Echilibrul Puterii în Energie. Viziune. Investiții. Valoare Umană”. În cadrul evenimentului, Mihaela Suciu a vorbit despre investițiile necesare în rețelele de distribuție, digitalizare, transformarea infrastructurii energetice și provocările care vor defini următorii ani.

După ani marcați de provocări succesive – de la pandemie și explozia prețurilor la energie până la integrarea prosumatorilor, dezvoltarea producției distribuite, stocare, inteligență artificială și apariția centrelor de date – sectorul distribuției de energie se află într-o perioadă de transformare accelerată.
„Noi n-am avut o perioadă în care să pot să spun că am avut liniște și am avut o activitate predictibilă. Întotdeauna provocările au venit peste noi”, a declarat Mihaela Suciu.
În acest context, una dintre cele mai importante provocări pentru sector este, în opinia sa, finalizarea proiectelor de investiții deja începute. „Eu cred în acest moment că cea mai mare provocare pentru noi toți este finalizarea investițiilor. Noi avem bani, avem proiecte, avem programe de investiții, avem și bani europeni. Problema mare în piață este finalizarea proiectelor începute, inclusiv a celor finanțate prin Fondul pentru Modernizare, esențiale pentru ca investițiile să se transforme în infrastructură modernă și în capacitate reală de răspuns la noile nevoi ale sistemului energetic.
Mihaela Suciu a anunțat, în premieră, la Conferința InvesTenergy, că începe un nou mandat, tot de patru ani, la conducerea DEER.
„Dacă primul mandat a fost pentru construcție și uniformizarea activității după fuziune, acum trebuie să ne dezvoltăm. Îmi doresc tare mult ca DEER să fie unul dintre pionii principali în dezvoltarea României”, a spus Mihaela Suciu.
VIDEO – Mihaela Suciu, la Conferința InvesTenergy
Rețeaua nu mai este unidirecțională
Tranziția energetică schimbă profund și modul în care funcționează rețelele de distribuție. Creșterea numărului de prosumatori și dezvoltarea producției distribuite transformă rețeaua tradițională, iar operatorii trebuie să fie pregătiți să gestioneze fluxuri de energie tot mai complexe. „Suntem astăzi într-un plin proces de tranziție energetică. Suntem într-o dezvoltare pe care nu cred că a cunoscut-o vreodată distribuția în istorie.” În aceste condiții, digitalizarea devine esențială: sunt necesare măsurarea în timp real, accesul la informații și capacitatea de a răspunde rapid noilor dinamici din rețea.
„Trebuie să fim cu un pas înaintea dezvoltării”
Pentru DEER, una dintre direcțiile importante ale noului mandat este pregătirea infrastructurii înainte ca nevoile de capacitate să devină o frână pentru dezvoltarea economică. „Noi trebuie să fim cu un pas înaintea dezvoltării, pentru că nu putem vorbi de dezvoltare dacă nu avem capacități, dacă nu avem rețele modernizate.”
Întrebată de moderatorul panelului – dl Ion Lungu, Președinte CNR-CME – despre prioritățile DEER pentru următorii trei-cinci ani, Mihaela Suciu a indicat trei direcții care trebuie privite împreună: dezvoltarea și modernizarea rețelelor, digitalizarea și dezvoltarea competențelor angajaților. „E greu de ales o prioritate. Cred că nu putem să vorbim de dezvoltarea rețelei dacă nu vorbim de digitalizare și de creșterea competențelor colegilor mei din distribuție ca să răspundă tuturor provocărilor.”
Pentru noul mandat, obiectivul este atât consolidarea echipei construite în ultimii patru ani, cât și atragerea de noi specialiști. „Îmi doresc să creștem echipa, s-o facem și mai performantă și să putem să răspundem ferm, în timp real, tuturor provocărilor. Până la urmă, dacă avem o echipă performantă, toate răspunsurile le dăm în timp util celor care ne solicită.”
Investiții, digitalizare, competențe și capacitatea de a anticipa schimbarea – acestea sunt direcțiile care vor defini următoarea etapă pentru DEER și pentru rețelele de distribuție, într-un sector energetic aflat într-o transformare fără precedent.

















