Industria cărbunelui în România şi în Uniunea Europeană are un viitor numai dacă tehnologiile vor fi curate, acest lucru necesitând investiţii uriaşe, a declarat Radu Dudău, consilier al ministrului Energiei şi coordonatorul proiectului Strategiei Energetice, la Energy Business Summit.
„Trebuie să vedem care ar fi costurile dacă România va avea ţinte ambiţioase legate de reducerea emisiilor. Industria cărbunelui în România are viitor numai dacă tehnologiile vor fi curate. Va fi nevoie, astfel, de investiţii complexe inclusiv în capacităţi de captare şi stocare a dioxidului de carbon. Aceasta este şansa pe termen lung, însă noi trebuie să avem mereu în vedere, în realizarea strategiei energetice, perspectivele pe termen mediu şi scurt. Degeaba îţi faci planuri pentru 2050 dacă nu ai planuri pentru următoarea săptămână, lună şi an. Trebuie să avem curent la priză în toată această perioadă”, a spus Dudău, citat de Agerpres.