Autor: Dumitru Chisăliţă, Expert Judiciar Gaze
Spargerea ROMGAZ-ului a determinat distrugerea unui sistem, funcțional, înaintea construirii noului sistem bazat pe economia de piață. Acest fapt unic în Europa s-a bazat pe fanatismul unui ministru – Radu Berceanu și a grupurilor de interese pe care-l reprezenta. Haosul de astăzi din piața de gaze își are originea în decizia luată pe data de 28 aprilie 2000.
Problemele de astăzi, vin din “soluțiile” de ieri
În anul 1994 s-a încheiat Acordul de Împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), destinat finanţării Proiectului de Reabilitare a Sectorului Petrolier, semnat la Washington la 1 iunie 1994, acord aprobat prin Ordonanţa Guvernului României nr. 4/29 august 1994. În baza acestui acord se încheie „Acordul de proiect ROMGAZ” încheiat între ROMGAZ şi BIRD şi în subsidiar Acordul de împrumut încheiat între ROMGAZ şi Ministerul Finanţelor, prin care a fost selectată firma Arthur Andersen cu care în anul 1995 s-a negociat şi semnat contractul de consultanţă privind reorganizarea companiei ROMGAZ.
Contractul cuprindea următoarele faze:
Faza I – Reorganizarea corporaţiei prin introducerea unor concepte şi structuri caracteristice firmelor din profil gazier mondial;
Faza II – Familiarizarea factorilor decizionali din ROMGAZ R.A. şi subunităţi cu modul de conducere, avizări gaze, deţinerea contabilităţii cu sisteme informaţionale manageriale şi de planificare pe termen lung a activităţilor, în conformitate cu procedurile internaţionale;
Faza III – Definirea, proiectarea şi instalarea unui sistem contabil compatibil cu principiile GAAP şi ale unui sistem informaţional managerial modern;
Faza IV – Proiectarea şi adaptarea unui proces de planificare cu derulare pe termen mediu şi lung, incluzând mecanismele adecvate pentru monitorizarea periodică a activităţilor;
Faza V – Prezentarea unor metode şi criterii de privatizare pentru unele activităţi din ROMGAZ R.A. .
În perioada cuprinsă între 01.07.1995 şi 15.02.1996, consultanţii firmei Arthur Andersen, în colaborare cu contraechipele ROMGAZ R.A., au finalizat obiectivele contractului de consultanță
În concluzie, putem arăta că dacă în perioada 1991-1992, la sugestia Băncii Mondiale, urma ca în decurs de 3-5 ani, ROMGAZ să se restructureze şi să-şi organizeze în societăţi comerciale activitatea de distribuţie, în baza analizelor aprofundate efectuate împreună cu reprezentanţii firmei Arthur Andersen a reieşit că, cel puţin pentru încă o perioadă, ROMGAZ R.A. trebuie să-şi menţină structura integrată pe verticală păstrându-şi cele trei activităţi de bază (explorare-producţie, transport şi distribuţie gaze).
După realizarea integrală a proiectului, ROMGAZ urma să devină o companie modernă care işi va desfăşura activităţile de bază pe principiile unităţilor de afaceri strategice şi ale celor administrative, la sediul central.
În anul 1996 a început politizarea ROMGAZ-ului. Marea eroare a fost a Convenţiei Democratice, venită la putere în anul 1996, care a făcut o greşeală impardonabilă prin schimbarea oamenilor de conducere, aducând în funcţii de conducere strategică manageri de exploatare, creşterea numărului directorilor, a serviciilor şi birourilor pentru a răsplătii ”postacii de afișe”.
În anul 1997, noua conducere a ROMGAZ nu mai așteaptă concluziile studiului de restructurare și realizează o primă reorganizare a societății. Noua structură s-a dovedit a nu mai răspunde eficient mediului extern şi intern, ceea ce a condus la modificări continue ale structurii organizatorice, în perioada 1997-1999, remarcându-se luna și modificarea.
Pe data de 28 aprilie 2000, fără a ține cont de concluziile studiului, plătit cu suma de 220 mil. euro uneia dintre cele mai bune firme de consultanţă din lume – Arthur Adersen, se aprobă HG 334 privind ”spargerea” Societății Naționale de Gaze Naturale “Romgaz” – S.A, după un plan personal al ministrului Radu Berceanu, în 5 societăți comerciale, cu capital de stat, independente: SNTGN TRANSGAZ SA Mediaș; SC EXPROGAZ SA Mediaș; SC DEPOGAZ SA Ploieşti; SC DISTRIGAZ-SUD SA Bucureşti; SC DISTRIGAZ-NORD SA Tg. Mureş.
Motivația și graba cu care a făcut spargerea ROMGAZ-ului, a fost pusă de Ministrul Radu Berceanu pe seama obligțiilor impuse de Uniunea Europeana.
Iată adevărul despre aceste obligații:
În anul 1993 au început dezbaterile privind stabilirea unor linii directoare în ceea ce priveşte politicile energetice în cadrul UE, în vederea creşterii diversităţii şi flexibilităţii surselor de gaze, folosirea raţională a energiei, dezvoltarea cercetării şi tehnologiei şi o integrare a politicii mediului cu cea a energiei. Dezbaterile pe această temă au culminat cu adoptarea unei Cărţi Verzi la 11 ianuarie 1995, care stabilea problemele şi soluţiile lor posibile pentru dezvoltarea cadrului politicii energetice a Comunităţii. Obiectivul central al Cărţii Verzi fusese de a deschide un câmp larg de dezbatere a acestor obiective. Cartea Verde a permis Parlamentului să dezbată opţiunile de politică energetică şi să definească liniile directoare de acţiune care au condus la adoptarea Cărţii Albe privind politicile energetice. Aceasta consfinţeşte faptul că energia este un sector cheie al Comunităţii Europene, care este din ce în ce mai integrată atât politic cât şi economic şi ale cărei responsabilităţi se extind.
Ratificarea Cărţii Albe de către ţările membre şi cele care doresc obţinerea acestui statut, coincide şi cu angajamentul de liberalizare a comerţului şi a investiţilor în sectorul energiei. România a fost între țările care au ratificat Cartea Albă.
În anul 1998 s-a aprobat Directiva 98/30/CE privind regulamentele comune pentru piaţa internă de gaze natural (respectiv se aplica doar țărilor member ale Uniunii Europene).
Obiectivul Directivei era liberalizarea integrală a pieţei de gaze din UE până în anul 2009, prin adoptarea unor paşi succesivi de urmat de către ţările şi companiile de gaz din Uniunea Europeană:
-separarea activităţii contabile pe sectoare de activitate: producţie, transport, distribuţie etc.
-liberul acces la sistemele de transport şi distribuţie ale celei de a treia părţi, treptată de la 20% din consumul total naţional de gaze în 2000 la 33% în anul 2020;
-defineşte clienţii eligibili, care au posibilitatea să-şi achiziţioneze liber gazele naturale.
România, deși nu avea nici o obligație în a aplica Directiva 98/30/CE, avea îndeplinite încă din anul 1998, înaintea ratificării directivei, obligațiile prevăzute de aceasta:
-HG 491/1998 separa activităţiile contabile pe sectoare de activitate: producţie, transport, distribuţie în cadrul ROMGAZ- ului;
– ROMGAZ a permis încă din anul 1993 firmei Whintershall Germania să transporte gaze prin sistemul național de transport, iar din anul 1997 a permis PETROM-ului să și transport gazele proprii la clienții săi, folosind sistemul national de transport. Astfel, în anul 2000 ROMGAZ permitea celei de a treia părți să transport prin sistemul de transport cca. 37% din total cantitate transportată.
– clienţii eligibili au existat în Romania începând cu anul 1993, când firma Wintershall a început să vândă liber gaze în România folosind rețelele de transport și distribuție. În anul 2000, cca. 44% din total cantitate furnizată în România era achiziționată liber pe piață.
Iată ce declara Radu Berceanu, Ministrul Industriei si Comertului: ”Este un pas important în creşterea competiţiei în sectorul energetic al României cât şi în stabilirea strategiei pentru începerea privatizarii în acest domeniu foarte atractiv pentru investitorii straini, asigurându-se mai multe oportunităţi de afaceri.”
“Romgaz este, iî momentul de faţă, un monobloc, o structură vertical şi militară. Dacă o firmă rivală din sistemul naţional de gaze, care a concesionat teren, găseşte gaz în subsolul acestuia, rămâne cu el în braţe pentru că nu poate sparge monopolul Romgaz”,
„…este necesară separarea activităţilor de distribuţie a gazelor de cele de producţie şi transport pentru reducerea costurilor şi implicit a preţului gazului”.
”ne obligă Directivele Europene să divizăm producţia de transport şi distribuţia de gaze”.
.png)
