Autor: Corina Murafa, Expert în energie, climă și sustenabilitate
Diminuarea dependenței de Rusia după invazia Ucrainei a însemnat, în practică, o cădere în dependență față de SUA, devenite principalul furnizor extern de gaze naturale în Europa. Această schimbare transformăinițiativele climatice europene – precum Regulamentul UE privind reducerea emisiilor de metan– în subiecte sensibile în dialogul transatlantic, unde administrația Trump le invocă tot mai des ca bariere comerciale în încercarea de a pune presiune pe Europa. Această dinamică duce la o concluzie importantă: ambiția climatică a Europei este cheia pentru a-și asigura independența energetică și pentru a evita capcana unei noi dependențe costisitoare.
După dioxidul de carbon, metanul este al doilea cel mai puternic gaz cu efect de seră. Reducerea emisiilor de metan este considerată una dintre cele mai rapide și eficiente măsuri disponibile astăzi pentru a încetini încălzirea globală. Spre deosebire de alte politici climatice ale căror efecte se văd în decenii, acțiunea asupra metanului poate genera beneficii într-un interval scurt de timp: aer mai curat, riscuri mai mici pentru sănătate, pierderi reduse în sistemul energetic și costuri mai mici pentru economie.
În acest sens, Regulamentul european privind emisiile de metan reprezintă o piesă-cheie a arhitecturii climatice a Uniunii Europene. Dar, dincolo de obiectivele de mediu, implementarea acestuia începe să fie subminată tot mai mult de un context geopolitic complex, în care energia, comerțul și securitatea sunt profund interconectate.
Această intersecție creează un risc real: ca ambiția climatică, strâns legată de securitatea energetică, să fie subminată de grupuri de interese geopolitice.
Schimbare rapidă de dependență
În urma invaziei Ucrainei, Uniunea Europeană a acționat rapid pentru a reduce dependența de gazul rusesc. Această schimbare a fost necesară și justificată din perspectivă de securitate energetică.
Însă datele arată că această tranziție vine cu un nou tip de vulnerabilitate. Importurile de gaz natural lichefiat (LNG) au crescut semnificativ, iar Statele Unite au devenit furnizorul extern dominant al Europei, cu aproximativ 38% din totalul importurilor de gaze ale Europei (Spațiul Economic European, care include UE27, Norvegia, Islanda și Liechtenstein).
În 2025, Statele Unite au devenit principalul furnizor de LNG al continentului, cu peste 59% din importuri. Saltul este spectaculos: +61% într-un singur an și de aproape șase ori mai mult decât în 2019. Iar tendința este în continuare ascendentă. [1]
În acest context, „diversificarea” capătă o semnificație discutabilă: în practică, dependența nu a fost eliminată, ci înlocuită. Dintr-o perspectivă clasică de securitate energetică, aceasta nu reprezintă reducere a risculului de securitate energetică, ci dimpotrivă: o concentrare a riscurilor în jurul unui nou actor dominant. Cum s-ar zice în popor la noi: am ieșit din iad și am dat de dracul.
Energia ca instrument geopolitic: un context în schimbare
În paralel, contextul geopolitic global se transformă. Politica energetică a Statelor Unite este din ce în ce mai explicit conectată la obiective strategice mai largi. Conform Strategiei naționale de securitate a SUA (2025), „dominarea energetică” este o prioritate strategică, iar exporturile de energie sunt considerate un instrument de influență și proiecție de putere.
În acest cadru, reglementările europene – inclusiv cele privind metanul – nu mai sunt percepute doar ca politici interne de mediu, ci și ca factori cu impact asupra competitivității și fluxurilor comerciale internaționale.
Au apărut deja mesaje clare că anumite inițiative europene din domeniul climei sunt privite ca bariere potențiale pentru exporturile de combustibili fosili, ceea ce le transformă în subiecte sensibile în dialogul transatlantic.
Acordul comercial UE – SUA din august 2025 prevede un angajament politic pentru achiziții de energie de 750 miliarde USD până în 2028. Washingtonul leagă însă acest parteneriat de evoluția unor dosare-cheie dinlegislația climatică europeană, precum Carbon Border Adjustment Mechanism, EU Methane Regulation și Corporate Sustainability Due Diligence Directive.
În paralel, un acord semnat la Washington în februarie 2026de optstate membre din Europa Centrală și de Est, inclusiv România, care vizează creșterea importurilor de LNG din SUA, ridică semne de întrebare. Sub umbrela „securității energetice”, acordul vizează slăbirea unor reglementări europene esențiale — de la piața gazelor la legislația privind metanul. [2] Da, opt State Membre ale Uniunii Europene au semnat negru pe alb să lucreze împotriva Uniunii Europene pentru a susține parteneriatul cu SUA.
În acest context, riscul este ca astfel de angajamente să submineze coerența politicilor UE și să erodeze capacitatea Europei de a acționa unitar. Implicit,să adâncească o dependență care riscă să devină o nouă capcană pentru Europa.
Practic, SUA încearcă să dezbine Europa, în timp ce face bani grei din exportul de gaz. Iar liderii politici români cad în această capcană.
Promisiunea unei abundențe de gaz american scump
Paradoxal, promisiunea abundenței energetice americane pentru cetățenii din Europa Centrală și de Est – deci inclusiv pentru România – nu se traduce neapărat în energie accesibilă pentru Europa. LNG-ul din SUA este, în medie, mai scump decât alternativele altor furnizori majori. Mai mult, războiul americano-israelian împotriva Iranului și tensiunile mai ample din Orientul Mijlociu alimentează scumpirea globală a gazului.
Creșterea dependenței de LNG expune și mai mult Europa la volatilitatea piețelor globale. Iar șocurile din prețurile gazului se transmit rapid în costurileelectricității. Ideea de securitate energetică durabilă este pusă așadar sub semnul întrebării.
Dependența tot mai mare de LNG nu este însă doar o problemă de securitate energetică, ci și una climatică. Pe lângă emisiile generate de lichefiere și transport, pierderile de metan de-a lungul lanțului de aprovizionare cresc semnificativ impactul asupra mediului și alimentează schimbările climatice.
Costurile pentru cetățenii europeni sunt deja vizibile: peste 200 de miliarde de euro pierderi economice în UE din cauza fenomenelor extreme în perioada 2021–2024. Iar fără măsuri de adaptare, factura climatică ar putea urca la 100 de miliarde de euro anual, în scenariul de încălzire globală cu 2°C. [3]
La aceasta se adaugă pierderile economice legate de emisiile de metan – gaz aruncat pur și simplu pe fereastră, într-un moment în care factura importurilor e tot mai costisitoare.
Între securitate energetică și coerență climatică
Europa se află, astfel, într-un echilibru delicat. Trebuie să asigure securitatea aprovizionării cu energie într-un context global instabil, dar fără a înlocui o dependență de alta. Și fără a renunța la ambițiile climatice. Soluția pe termen lung: valorificarea surselor regenerabile locale și eficiența energetică.
Contextul actual demonstrează încă o dată că acestea sunt soluțiile critice pentru securitatea energetică și reziliența Europei.
Referințe:
[1] Raffaele Piria, Kacper Szulecki, Hannah Lentschig and Louise van Schaik: „Europe’s Selective Blindness on Gas: US LNG and the Limits of Supply Diversification”. Clingendael, Ecologic Institute, Norwegian Institute of International Affairs, The Hague/Berlin/Oslo, 2026
[2] Raffaele Piria, Hannah Lentschig, Ana-Maria Boromisa, Anca C. Sinea, Borbála Takácsné Tóth, Loyle Campbell and Sabrina Schulz: „European energy security or acquiescence? A critical review of the 24 February 2026 United States-Central and Eastern Europe Joint Statement”. Ecologic Institute, Berlin, 2026.
[3] European Commission: Directorate-General for Climate Action, Monteleone, L., Roberti, G., Fossati, F., Davies, W. et al., „Assessment of EU and Member States adaptation investment needs – Study on the macro-economic impacts of the climate transition”, 2026
