
Efectele modificărilor la OUG 119/2022 aduse în Senat sunt zero, aceste noi prevederi trebuie confirmate și adoptate în Camera Deputaților, a precizat Zoltan Nagy-Bege, Vicepreședinte ANRE, la Conferința „Energia în priză”, organizată de Bursa, cu precizarea că salută orice simplificare, modificare la actul normativ care aduce o aplicare mai ușoara a prevederilor legale. Sunt prevederi … Continuă să citești Nagy-Bege, ANRE: Din păcate, dificultățile cu care se confruntă industria ne ajută să nu avem probleme cu gazele la iarnă. La energie electrică, situația este mai puțin predictibilă și previzibilă, va fi o provocare pentru minister, ANRE și companiile implicate, trebuie să fim vigilenți, pregătiți cu scenarii

























