Asocierea China Civil Engineering Construction Corporation România – Aeronaval va construi cele patru parcuri fotovoltaice de 395 MWp ale CE Oltenia și Tinmar Energy

Publicat pe Categorii Esential
Prima Pagina Actual Esential Asocierea China Civil Engineering Construction Corporation România – Aeronaval va construi cele patru parcuri fotovoltaice de 395 MWp ale CE Oltenia și Tinmar Energy

Complexul Energetic Oltenia (CE Oltenia) si Tinmar Energy  anunță finalizarea procedurilor de licitație pentru cele patru parcuri fotovoltaice dezvoltate în parteneriat, acesta reprezentând un pas decisiv care deschide calea către semnarea contractelor de proiectare și execuție (EPC).

Cu o capacitate instalată cumulată de aproximativ 395 MWp și o valoare de 243 milioane de euro, proiectele, localizate în județul Gorj, reprezintă una dintre cele mai importante investiții comune ale celor două companii în energie regenerabilă, se precizează într-un comunicat al CE Oltenia.

În urma unei proceduri ample și competitive, la care au fost depuse oferte de 13 participanți, individual sau în asociere, a fost desemnat constructorul care va realiza toate cele patru parcuri fotovoltaice: asocierea formată din China Civil Engineering Construction Corporation Romania S.R.L. (lider de asociere) și Aeronaval de Construcciones e Instalaciones. Semnarea contractelor EPC marchează trecerea de la etapa de pregătire la execuția efectivă a lucrărilor.

Pentru Complexul Energetic Oltenia, finalizarea procedurilor de atribuire reprezintă încă un pas important în implementarea proiectelor prevăzute în Planul de restructurare și decarbonare al societății. Această etapă reprezintă continuarea derulării investițiilor strategice ale Complexului Energetic Oltenia, finanțate prin Fondul pentru Modernizare, care vor contribui la transformarea societății într-un producător cu un portofoliu diversificat de capacități de producere a energiei electrice. În același timp, proiectele susțin strategia Tinmar Energy de extindere a producției de energie din surse regenerabile, cele două direcții completându-se reciproc în cadrul parteneriatului și contribuind, împreună, la tranziția energetică și la securitatea energetică a României.

Potrivit comunicatului, complexitatea proiectelor, dimensiunea finanțării necesare și rigoarea procedurilor de achiziție publică au impus un parcurs minuțios, susținut deopotrivă de echipele Tinmar  Energy și CE Oltenia

Proiectele beneficiază de o structură de finanțare solidă, susținută prin fonduri alocate din Fondul de Modernizare, contribuția acționarilor și împrumuturi bancare. Fondul de Modernizare a început deja alocarea sumelor aferente proiectelor, iar acestea sunt utilizate în cadrul investițiilor derulate.

Cele patru parcuri fotovoltaice care au făcut obiectul procedurilor de licitație totalizează o capacitate instalată de 395 MWp, iar valoarea acestor proiecte se ridică la 243 milioane euro. Portofoliul comun este completat de o centrală în ciclu combinat pe gaz, cu o capacitate de 475 MW, a cărei valoare este estimată la 475 milioane euro. Valoarea cumulată a tuturor proiectelor, fotovoltaic și pe gaz, depășește 700 milioane euro, poziționând cele cinci proiecte ale parteneriatului Tinmar Energy – CE Oltenia printre cele mai substanțiale inițiative de investiții din sectorul energetic românesc al ultimilor ani.

Constantin-Cosmin Trufelea, președintele Directoratului Complexului Energetic Oltenia, a precizat:,,Finalizarea procedurilor de atribuire pentru noile proeiecte reprezintă un pas important în implementarea investițiilor strategice asumate prin Planul de restructurare și decarbonare al Complexului Energetic Oltenia. Intrarea proiectelor în faza de execuție confirmă angajamentul societății pentru dezvoltarea de noi capacități de producție din surse regenerabile, pe lângă capacitățile existente. Acest parteneriat demonstrează că, prin colaborare, profesionalism și o viziune comună, pot fi realizate investiții majore care consolidează securitatea energetică a României și susțin dezvoltarea durabilă a sectorului energetic.”

Convingerea privind valoarea strategică a acestui parteneriat este confirmată și de partenerul privat al proiectului. Augustin Oancea, fondatorul Grupului Tinmar, a declarat: „Proiectele derulate alături de partenerul din sectorul public, Complexul Energetic Oltenia, reprezintă o prioritate strategică pentru Grupul Tinmar, iar desemnarea contractorului EPC pentru parcurile fotovoltaice marchează un pas esențial în cadrul derulării acestor proiecte. Personal, am toată convingerea că alături de partenerul nostru vom duce aceste proiecte la bun sfârsit, consolidănd poziția Tinmar ca actor de încredere în tranziția energetică din România”.

Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *