24.04.2026

Business

Prima Pagina Business

Companiile Rețele Electrice atrag noi finanțări europene, de peste 433 milioane lei, pentru investiții în rețele

Publicat pe Categorii Business, Flux energetic, Investitii / TranzactiiLeave a comment

Ministerul Energiei și companiile Rețele Electrice Muntenia, Rețele Electrice Banat și Rețele Electrice Dobrogea (parte a grupului PPC în România, denumite anterior E-Distribuție Muntenia, Banat, respectiv Dobrogea) au semnat șase contracte de finanțare nerambursabilă prin Fondul pentru Modernizare, pentru proiecte care vizează infrastructura de distribuție de energie electrică în județele Ilfov, Ialomița, Călărași, Caraș Severin, … Continuă să citești Companiile Rețele Electrice atrag noi finanțări europene, de peste 433 milioane lei, pentru investiții în rețele

Hidroelectrica a modernizat a 10 stații electrice de 110 kV din SH Hațeg

Publicat pe Categorii Business, Flux energetic, Furnizare / Distributie / TransportLeave a comment

Hidroelectrica  a finalizat cu succes procesul de modernizare a 10 stații electrice de 110kV din SH Hațeg. Investiția, în valoare de 12.509.233 lei (fără TVA), a fost realizată de către contractor într-un interval de 21 de luni și a presupus ample lucrări la stațiile aferente CHE Clopotiva, CHE Ostrovu Mic, CHE Ostrovu Mare, CHE Cîrnești … Continuă să citești Hidroelectrica a modernizat a 10 stații electrice de 110 kV din SH Hațeg

Rompetrol instalează 11 stații de încărcare electrică în benzinăriile de pe autostrăzi. Cu finanțare europeană

Publicat pe Categorii Business, Flux energetic, Info, Info Consumatori, Investitii / TranzactiiLeave a comment

KMG Rompetrol Development implementează un proiect de eMobilitate, co-finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul instrumentului de finanțare ,,Mecanismul pentru Interconectarea Europei’’ (CEF-Transport).  Scopul proiectului îl reprezintă instalarea a 11 stații de încărcare de 300 kW (fiecare stație cu două puncte de încărcare de 150 kW) și modernizarea conexiunii la rețea pentru 11 locații cu puterea … Continuă să citești Rompetrol instalează 11 stații de încărcare electrică în benzinăriile de pe autostrăzi. Cu finanțare europeană

Bogdan Chirițoiu, Președintele Consiliului Concurenței: Trebuie să pregătim pașii următori, să ieșim din mecanismul de plafonare. Sunt necesare discuții care să poate duce spre un mecanism voluntar

Publicat pe Categorii Business, Esential, Furnizare / Distributie / Transport, SemnalLeave a comment

“În domeniul energetic este cea mai masivă intervenție a statului, prin măsurile de limitare a impactului creșterii prețurilor la consumatorii casnici. A fost criza cea mai puternică. Între timp, prețurile la energie și gaze și-au revenit în bună măsură la normal, chiar sub nivelul la care au fost plafonate. În cursul acestui an trebuie să … Continuă să citești Bogdan Chirițoiu, Președintele Consiliului Concurenței: Trebuie să pregătim pașii următori, să ieșim din mecanismul de plafonare. Sunt necesare discuții care să poate duce spre un mecanism voluntar

Transelectrica vrea să transfere, pentru 2 ani, responsabilitatea echilibrării către o Parte Responsabilă cu Echilibrarea pentru acoperirea dezechilibrelor de la notificări ale pierderilor tehnologice de energie în reţelele de transport. Ofertele se pot depune până pe 26 februarie

Publicat pe Categorii Business, Esential, Furnizare / Distributie / Transport, SemnalLeave a comment

Transelectrica are în intenție să delege responsabilitatea echilibrării către o Parte Responsabilă cu Echilibrarea – PRE. Societatea a publicat un anunț de achiziţie de energie electrică prin transferul responsabilităţii echilibrării către o PRE pentru acoperirea dezechilibrelor de la notificări ale pierderilor tehnologice de energie electrică în reţelele electrice de transport – RET. Partea Responsabilă cu … Continuă să citești Transelectrica vrea să transfere, pentru 2 ani, responsabilitatea echilibrării către o Parte Responsabilă cu Echilibrarea pentru acoperirea dezechilibrelor de la notificări ale pierderilor tehnologice de energie în reţelele de transport. Ofertele se pot depune până pe 26 februarie

REI Grup: Peste 800 milioane euro vor fi disponibile pentru investiții în energie verde, prin Fondul pentru Modernizare

Publicat pe Categorii Business, Flux energetic, Investitii / TranzactiiLeave a comment

Fonduri nerambursabile de peste 800 milioane euro pentru investiții în proiecte de energie verde vor fi disponibile pe piață în următoarele săptămâni. Companiile vor putea crește eficiența energetică a fabricilor sau noi unități de producere a energiei regenerabile vor putea fi instalate pe tot teritoriul țării, arată datele REI, grup de companii specializate în atragerea … Continuă să citești REI Grup: Peste 800 milioane euro vor fi disponibile pentru investiții în energie verde, prin Fondul pentru Modernizare

Tranzacția prin care Premier Energy preia CEZ Vânzare  – în analiza Consiliului Concurenței

Publicat pe Categorii Business, Flux energetic, Investitii / TranzactiiLeave a comment

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Premier Energy PLC, Cipru intenționează să preia compania CEZ Vânzare SA. În conformitate cu prevederile Legii concurenței (nr. 21/1996), această operațiune trebuie autorizată de Consiliul Concurenței, care o va evalua în scopul stabilirii compatibilității sale cu un mediu concurențial normal și va emite o decizie în termenele prevăzute de … Continuă să citești Tranzacția prin care Premier Energy preia CEZ Vânzare  – în analiza Consiliului Concurenței

Dumitru Chiriță, fost șef al ANRE, a fost ales Președintele Consiliului de Administrație al Electrica. Va fi secondat de doi vicepreședinți

Publicat pe Categorii Business, Esential, Furnizare / Distributie / Transport, SemnalLeave a comment

Dumitru Chiriță, fost Președinte al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, a fost ales Președinte al Consiliului de Administrație al Electrica. În data de 12 februarie 2024, Consiliul de Administrație al Electrica l-a ales pe Dumitru Chiriță în calitate de Președinte al Consiliului de Administrație pentru perioada începând cu data de 12 februarie 2024 … Continuă să citești Dumitru Chiriță, fost șef al ANRE, a fost ales Președintele Consiliului de Administrație al Electrica. Va fi secondat de doi vicepreședinți

Burduja: Am semnat o scrisoare de intenție cu Lockheed Martin, un prim pas pentru dezvoltarea tehnologiei de producție a bateriilor în România

Publicat pe Categorii Business, Flux energetic, Investitii / TranzactiiLeave a comment

Ministrul Energiei, Sebastian Burdujă, anunță semnarea la Boston a unei scrisori de intenție cu Lockheed Martin, companie americană de top în domeniile aerospațial, militar și energetic. Este un prim pas pentru dezvoltarea tehnologiei de producție a bateriilor în România. Și nu orice fel de baterii, ci bateriile de ultimă generație produse de Lockheed Martin, GridStar … Continuă să citești Burduja: Am semnat o scrisoare de intenție cu Lockheed Martin, un prim pas pentru dezvoltarea tehnologiei de producție a bateriilor în România

Ministerul Energiei organizează trei dezbateri publice pe tema proiectului PNIESC. Pe 21 și 28 februarie și pe 4 martie. Înscrieri până pe 15 februarie

Publicat pe Categorii Business, Esential, Flux energetic, SemnalLeave a comment

Ministerul Energiei organizează, în perioada februarie – martie 2024, trei runde de dezbateri publice pe tema proiectului Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice – PNIESC revizuit, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2018/1999 privind guvernanța uniunii energetice și a acțiunilor climatice, conform unui anunț al ministerului. Potricit calendarului stabilit, în data de … Continuă să citești Ministerul Energiei organizează trei dezbateri publice pe tema proiectului PNIESC. Pe 21 și 28 februarie și pe 4 martie. Înscrieri până pe 15 februarie