23.01.2026

Business

Prima Pagina Business

Hidroelectrica și Masdar extind colaborarea. Borbely, CEO: Prima investiție va fi în panouri fotovoltaice plutitoare pe șapte lacuri de acumulare de pe Oltul mijlociu și Inferior

Publicat pe Categorii Business, Esential, Investitii / Tranzactii, SemnalLeave a comment

Hidroelectrica și Masdar din Emiratele Arabe Unite au agreat să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată astfel încât acesta să includă realizarea de proiecte solare fotovoltaice on-shore și flotante, precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusivitate tehnologică, pentru o perioadă de 3 ani, … Continuă să citești Hidroelectrica și Masdar extind colaborarea. Borbely, CEO: Prima investiție va fi în panouri fotovoltaice plutitoare pe șapte lacuri de acumulare de pe Oltul mijlociu și Inferior


Reactoare modulare mici la Doicești: Ministerul Energiei spune că le susține, dar s-a abţinut la votul din AGA privind dezvoltarea acestora. „Este necesară completarea din partea conducerii executive și neexecutive a unor aspecte care țin strict de structura etapelor”

Publicat pe Categorii Business, Investitii / Tranzactii, SemnalLeave a comment

Ministerul Energiei, în calitate de acționar majoritar al Nuclearelectrica, s-a abţinut la votul din AGA de astăzi, 17 aprilie, privind dezvoltarea de reactoare modulare mici (SMR) la Doicești. Acționarii Nuclearelectrica nu au luat o decizie nici în privința încheierii unui parteneriat direct cu DSPE BETA PRIVATE EQUITY FUND în calitate de investitor în compania de … Continuă să citești Reactoare modulare mici la Doicești: Ministerul Energiei spune că le susține, dar s-a abţinut la votul din AGA privind dezvoltarea acestora. „Este necesară completarea din partea conducerii executive și neexecutive a unor aspecte care țin strict de structura etapelor”


La OPCOM se reinstalează guvernanța corporativă. Transelectrica și SGG au aprobat declanșarea procedurii de selecție a cinci administratori, cu mandate pe 4 ani

Publicat pe Categorii Business, Esential, Info, Info Bursier, SemnalLeave a comment

Acționarii Societății „Operatorul Pietei de Energie Electrica si de Gaze Naturale „OPCOM” SA au aprobat declanșarea procedurii de selecție a administratorilor conform OUG 109 privind guvernanța corporativă. Încep pregătirile pentru selecția a cinci în Consiliul de Adminsitrație OPCOM, cu mandate de 4 ani. Secretariatul General al Guvernului organizează, pe 19 aprilie, consultări cu Transelectrica, acționarul … Continuă să citești La OPCOM se reinstalează guvernanța corporativă. Transelectrica și SGG au aprobat declanșarea procedurii de selecție a cinci administratori, cu mandate pe 4 ani


SGG schimbă des administratorii la Transgaz. Noua propunere este consultantul Andrei-Gabriel Benghea Mălăieș, fost CEO Transelectrica și administrator DEER

Publicat pe Categorii Business, Esential, Furnizare / Distributie / Transport, SemnalLeave a comment

Secretariatul General al Guvernului tot schimbă administratorii la Transgaz, operatorul sistemului naţional de transport al gazelor naturale. Specialista în agricultură Adina Lăcrămioara Hanza urmează să fie înlocuită cu  Andrei-Gabriel Benghea Mălăieș, consultant pe zona de energie și transporturi, fost CEO Transelectrica și CFO Tarom, precum și fost administrator la DEER. Transgaz a primit, din partea … Continuă să citești SGG schimbă des administratorii la Transgaz. Noua propunere este consultantul Andrei-Gabriel Benghea Mălăieș, fost CEO Transelectrica și administrator DEER


LEA 400 kV Porțile de Fier – (Anina) – Reșița. Transelectrica a inaugurat cea mai complexă linie electrică aeriană construită în ultimii 30 de ani. Investiție de 150 milioane lei

Publicat pe Categorii Business, Electrica si termica, Energie, Furnizare / Distributie / Transport, SemnalLeave a comment

Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a inaugurat Linia Electrică Aeriană 400 kV Porțile de Fier – (Anina) – Reșița. Investiția a fost în valoare de 150 de milioane de lei (din fonduri proprii), lucrările fiind executate de Asocierea Electromontaj – Romelectro, cu subcontractanți: Emfor Montaj, Electromontaj Sibiu și Cluj, cu aportul consultantului … Continuă să citești LEA 400 kV Porțile de Fier – (Anina) – Reșița. Transelectrica a inaugurat cea mai complexă linie electrică aeriană construită în ultimii 30 de ani. Investiție de 150 milioane lei


ANRE a amendat trei operatori din sectorul energiei, cu peste 18 milioane lei, pentru practici de manipulare a pieţei angro de energie electrică

Publicat pe Categorii Business, Flux energetic, Furnizare / Distributie / TransportLeave a comment

ANRE a sancționat cu amenzi contravenționale din cifra de afaceri  3 (trei) operatori economici din sectorul energiei electrice. Respectiv o sumă de peste 18 milioane de lei. Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat în unanimitate, în data de 29.03.2024, sancționarea cu amenzi contravenționale din cifra de afaceri a 3 (trei) operatori economici din sectorul … Continuă să citești ANRE a amendat trei operatori din sectorul energiei, cu peste 18 milioane lei, pentru practici de manipulare a pieţei angro de energie electrică


Premier Energy are 2,4 milioane clienți după achiziția CEZ Vânzare. Premier Energy Furnizare este condusă de Cornelia Szabo

Publicat pe Categorii Business, Flux energetic, Furnizare / Distributie / TransportLeave a comment

Premier Energy finalizează achiziția CEZ Vânzare. Portofoliul total al grupului Premier Energy ajunge la 2,4 milioane de clienți. CEZ Vânzare devine Premier Energy Furnizare Premier Energy, unul dintre cei mai importanți furnizori și distribuitori de gaze naturale din România, anunță că a finalizat achiziția CEZ Vânzare. În prezent,  portofoliul regional de clienți al întregului grup … Continuă să citești Premier Energy are 2,4 milioane clienți după achiziția CEZ Vânzare. Premier Energy Furnizare este condusă de Cornelia Szabo


Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă – bugetul pentru lucrările preliminare „se actualizează”. Se cere aprobarea Guvernului pentru o creștere de la 185 milioane euro la 350 milioane euro

Publicat pe Categorii Business, Energie, Hidro si nucleara, Investitii / Tranzactii, SemnalLeave a comment

Bugetul pentru lucrările preliminare necesare implementării proiectului construirii Unităților 3 și 4 de la Cernavodă urmează să fie majorat considerabil (aproape dublu) de la 185 milioane euro la 350 milioane euro. Ministerul Energiei a pus în consultare publică proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea Actului Adițional nr. 1 la Acordul de sprijin între Statul … Continuă să citești Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă – bugetul pentru lucrările preliminare „se actualizează”. Se cere aprobarea Guvernului pentru o creștere de la 185 milioane euro la 350 milioane euro


Stimulente și penalități pentru operatorii de distribuție. ANRE vine cu modificări importante la Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuție a energiei pentru a V-a perioadă de reglementare

Publicat pe Categorii Business, Furnizare / Distributie / Transport, SemnalLeave a comment

“Dacă operatorul de distribuţie concesionar nu realizează nivelul de performanţă cu privire la dezvoltarea unei reţele inteligente care să promoveze eficienţa energetică şi integrarea energiei produse din surse regenerabile, stabilit pentru fiecare an al perioadei de reglementare p+1 pe baza setului de indicatori aprobat de ANRE, valoarea ratei reglementate a rentabilităţii aprobate se diminuează cu … Continuă să citești Stimulente și penalități pentru operatorii de distribuție. ANRE vine cu modificări importante la Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuție a energiei pentru a V-a perioadă de reglementare


MOL are cea mai mare fabrică de hidrogen verde din regiune. Produce 1.600 de tone pe an folosind energie din surse regenerabile. Investiție de de 22 de milioane de euro

Publicat pe Categorii Business, Flux energetic, Investitii / TranzactiiLeave a comment

Grupul MOL a inaugurat, la Százhalombatta, cea mai mare fabrică de hidrogen verde din Europa Centrală și de Est, care are o capacitate de 10 megawați. Investiția de 22 de milioane de euro va reduce emisiile de dioxid de carbon ale rafinăriei Dunărea cu 25.000 de tone. Astfel, MOL va avea capacitatea de a produce … Continuă să citești MOL are cea mai mare fabrică de hidrogen verde din regiune. Produce 1.600 de tone pe an folosind energie din surse regenerabile. Investiție de de 22 de milioane de euro