OMV Petrom este în plină campanie de vânzare active imobiliare și terenuri din propriul patrimoniu. Cunoscută cu ani în urmă ca deținătoarea celor mai multe bijuterii hoteliere,restaurante, sedii impozante și terenuri în întreaga țară, compania petrolieră renunță la o parte din averea sa, pentru a reduce costurile și se concentrează pe activitate, respectiv pe creșterea business-ului.
OMV Petrom vinde prin selecţie de oferte, proprietăţi imobiliare în toată ţara!, este anunțul postat pe site-ul companiei. În prezent, compania noastră desfăşoară un program de optimizare a portofoliului imobiliar, ce prevede vânzarea unor proprietăți care nu mai servesc obiectivului de dezvoltare al companiei, cu scopul îmbunătățirii performanţei şi concentrării pe operaţiunile specifice domeniului său de activitate, anunță reprezentanții OMV Petrom.
Se vând astfel spaţii comerciale, clădiri / spaţii birouri, moteluri, restaurante, cantine, locuinţe (apartamente, garsoniere, case), terenuri, depozite, grupuri industriale etc
Pe site-ul companiei a fost creată o rubrică dedicată: Imobiliare OMV Petrom și pe harta României se pot urmări proprietățile scoase la vânzare de societate în întreaga țară. Puține sunt județele unde OMV Petrom nu are nimic de vândut! Pentru fiecare proprietate, se organizează selecţii de oferte, conform prevederilor şi procedurilor interne, anunță reprezentanții companiei. Pentru mai multe detalii, cei interesati pot accesa: www.omvpetromrealestate.com.
Sedii Petrom, de vânzare în întreaga țară
Se vinde sediul Petrom din Bacău, de pe str. Pictor Aman, selecția de oferte fiind în curs de organizare.Proprietatea este formată din clădire de birouri (D+P+M) în suprafaţă totală de 615,77 mp şi teren, în suprafaţă de 114 mp.
Și sediul Petrom din Brăila este scos la vânzare, o proprietate elegantă formată din clădire de birouri (S+P+2) în suprafaţă totală de 1.064 mp şi teren, în suprafaţă de 1.049 mp.
OMV Petrom renunță și la sediul din Oradea, proprietate formată din clădire (P+1) cu suprafața de 253 mp și teren în suprafață de 3.593 mp.
În anunțurile de vânzare se precizează că oferta trebuie sã fie serioasã, sã conţină un preţ ferm, exprimat în ron sau euro și că sunt așteptate atât ofertele din partea angajaţilor sãi, cât şi cele din partea terţelor persoane (persoane fizice şi juridice).
OMV Petrom S.A. nu se face rãspunzator pentru disponibilitatea şi momentul livrãrii
utilitãţilor şi nici pentru puterea utilitãţilor furnizate de companiile locale, se mai menționează în anunțuri.
OMV Petrom vinde terenurile din vecinătatea Complexului Petrom City
Zeci de mii de metri de teren intravilan construibil din vecinătatea Complexului Petrom City au fost scoase la vânzare de companie. Un prim lot este în suprafaţă măsurată de 20.631 mp, fiind localizat în partea de nord a capitalei, la intersecţia dintre Şoseaua Străuleşti şi Strada Coralilor.
Al doilea lot de teren intravilan construibil, în suprafaţă măsurată de 7.306 mp, este în partea de nord a capitalei, la intersecţia dintre Şoseaua Străuleşti şi Bulevardul Petroliştilor.
Un alt lot în suprafață de 33.269 mp., este localizat în partea de nord a capitalei, la intersecția dintre Bulevardul Petroliştilor şi Strada Gregoriu Ştefănescu, tot în imediata vecinătate a Complexului Petrom City.
Proprietățile pot fi achiziționate în întregime sau parţial.
La începutul lunii mai din anul 2015, Petrom anunța că scoate la vânzare peste 70 de proprietăţi imobiliare, de peste 200.000 mp.
Foto: Petrom Brăila, sursa Petrom