Guvernul României a prezentat filialei din România a Corporaţiei Generale de Energie Nucleară din China (China General Nuclear Power Corporation) o scrisoare oficială semnată de către premierul român, Dacian Cioloş, în care exprimă sprijinul faţă de proiectul privind energia nucleară de la Unităţile 3 şi 4 CNE Cernavodă, conform unui comunicat dat publicităţii în 21 ianuarie de către corporaţia cu sediul general în oraşul Shenzhen, provincia Guangdong, potrivit China Radio International.
În comunicat se precizează că autorităţile române acordă tot sprijinul acestui proiect de colaborare în ce priveşte reforma pieţei de electricitate, sistemul de preţuri ale energiei electrice, vânzarea electricităţii, garanţia naţională, tratamentul preferenţial financiar, continuitatea politicii şi alte aspecte.
În data de 9 noiembrie 2015, Corporaţia Generală de Energie Nucleară din China a semnat cu Societatea Naţională Nuclearelectrica SA Memorandumul de Înţelegere privind dezvoltarea, construcţia, operarea şi dezafectarea Unităţilor 3 şi 4 CNE Cernavodă. Acesta a marcat intrarea în Uniunea Europeană şi NATO a serviciului de tehnologie nucleară al acestei corporaţii chineze.