MOL România a deschis recent trei noi stații de alimentare cu carburanți în Lugoj, Medgidia și Sighetu Marmației, ca parte a strategiei de extindere a prezenței operaționale la nivel național, bazată pe încrederea Grupului în potențialul pieței locale.
Rețeaua de retail MOL România ajunge astfel la 239 de unități. În prezent se află în construcție alte 2 stații de alimentare, iar rețeaua MOL urmează să se extindă și de-a lungul autostrăzii A7 Moldova, unde compania a obținut concesiunea pentru primele două stații de servicii. În plus, cinci stații care operează sub conceptul Key Partner, noul model lansat de Grup și bazat pe colaborarea MOL cu operatori independenți, sunt deja funcționale în România, iar rețeaua va continua să se extindă. MOL România își menține angajamentul de a aduce serviciile sale mai aproape de șoferi și de mediul de afaceri, prin investiții constante la nivel național și prin consolidarea prezenței sale în întreaga țară. În cei 31 de ani de prezență pe piața locală, investițiile companiei au ajuns la aproape 390 de milioane de euro.

Potrivit companiei, cele trei noi stații MOL deschise recent au fost dezvoltate în formate de ultimă generație și integrează cel mai nou concept gastronomic Fresh Corner 2.0, conceput pentru a le oferi clienților o experiență completă, adaptată noilor tendințe de consum. Toate cele trei stații sunt echipate și cu pompe de mare debit destinate clienților B2B care operează vehicule de mare tonaj.
„MOL are încredere în România și continuă să creeze valoare pe termen lung, chiar și într-un context economic și geopolitic dificil. Deschiderea acestor trei noi stații reprezintă cea mai recentă confirmare a încrederii noastre în această piață. După 31 de ani de prezență locală, ne extindem rețeaua și ridicăm standardul experienței pe care o oferim clienților noștri. Stațiile din Lugoj, Medgidia și Sighetu Marmației fac parte dintr-o nouă generație în care mobilitatea, serviciile de conveniență și oferta gastronomică se reunesc într-un format adaptat modului în care oamenii călătoresc și fac cumpărături astăzi. Ambiția noastră este ca fiecare nouă investiție să ne aducă mai aproape de clienți și să consolideze în continuare poziția MOL ca jucător important în economia locală”, a declarat Gábor Mozga, CEO MOL România.
Stația MOL Lugoj este un hub multifuncțional de servicii, dotat cu pompe pentru carburanții EVO 95, EVO Diesel, EVO 100 Plus și EVO Diesel Plus, precum și cu o pompă de mare viteză pentru EVO Diesel și AdBlue și o spălătorie auto JetWash. Noua stație integrează și Fresh Corner 2.0, cea mai recentă evoluție a platformei gastro a Grupului MOL. Conceptul răspunde schimbării așteptărilor clienților față de stațiile de carburanți, care sunt percepute tot mai mult ca spații de retail de proximitate și puncte de oprire și relaxare, precum și ca locuri unde clienții pot mânca sau servi o băutură, și nu doar ca simple puncte de alimentare cu carburant.
Clienții au la dispoziție cafea în regim de autoservire și cafea preparată de barista, hot dog, pizza wraps, o gamă nouă de sandvișuri, produse de patiserie, băuturi răcoritoare, gustări dulci și sărate, băuturi alcoolice, precum și produse pentru îngrijirea autovehiculelor, inclusiv din gamele MOL Dynamic și MOL EVOX.
Stațiile MOL Medgidia și Sighetu Marmației sunt echipate cu pompe multiprodus și pompe de mare viteză, platforme GPL și integrează conceptul Fresh Corner 2.0. În plus, stația MOL Sighetu Marmației oferă acces la o nouă platformă de încărcare Plugee pentru vehicule electrice. Aceasta are o capacitate de 22 kW și este echipat cu două conectoare de tip 2, oferindu-le șoferilor de vehicule electrice o soluție de încărcare convenabilă și fiabilă în zonă. Rețeaua MOL Plugee are o prezență solidă de-a lungul principalelor autostrăzi și coridoare de transport din România, facilitând încărcarea atât pentru deplasările zilnice, cât și pentru călătoriile pe distanțe lungi.
„Ambiția noastră este să îmbunătățim continuu experiența clienților dincolo de zona de carburanți, combinând noile produse și concepte Fresh Corner, precum cea mai recentă campanie Hot Dog, cu o experiență digitală din ce în ce mai personalizată prin aplicația MOL Move, care a ajuns deja la 1,4 milioane de utilizatori în România. În același timp, continuăm să investim în oamenii și partenerii noștri, prin noi instrumente de training și programe de dezvoltare personală, pentru a oferi servicii de înaltă calitate în fiecare stație MOL”, a declarat Gyurits Tibor, Head of Retail, MOL România.
5 locații Key Partner care comercializează carburanți MOL Master
În acest an, MOL a introdus pe piața din România și noul program Key Partner, care presupune colaborarea cu proprietari sau operatori de stații de carburanți care acceptă, în baza unor condiții comerciale personalizate, să comercializeze în exclusivitate carburanții MOL de înaltă calitate, cu aditivi. Conceptul este deja funcțional în cinci locații din țară, acoperind zone în care compania nu operează încă stații proprii și făcând carburanții MOL Master, recunoscuți pentru calitatea lor ridicată, mai accesibili. Key Partner va continua să se dezvolte pe piața locală. Stațiile participante își păstrează propria identitate de brand, iar parteneriatul cu MOL este semnalizat prin logo-ul MOL Partner.
Modelul Key Partner întărește prezența MOL România dincolo de rețeaua tradițională de retail, prin parteneriate locale strategice construite în jurul a trei piloni: calitate, exclusivitate și dezvoltare reciprocă.









.jpg)







