Corina Popescu, membru Directorat Transelectrica: Proiectele întârzie din lipsă de specialiști

Publicat pe Categorii Electrica si termica, Energie, Opinii / Analize
Prima Pagina Energie Electrica si termica Corina Popescu, membru Directorat Transelectrica: Proiectele întârzie din lipsă de specialiști

“Nu mai există profesioniști în România. Firmele care execută lucrări în cadrul proiectelor operatorilor de transport nu mai au specialiști. Acesta este unul dintre motivele pentru care apar întârzieri în derularea proiectelor”, a semnalat Corina Popescu, membru Directorat Transelectrica, la Conferința organizată de Curs de Guvernare.

Referindu-se la proiectele strategice ale operatorilor de transport, Corina Popescu a precizat că lucrările se desfășoară foarte greu, partea de definire, proiectare și realizare a proiectului fiind foarte dificilă, necesitând obținerea multor avize și autorizații. Se simte nevoia unei îmbunătățiri a cadrului de reglementare, consideră oficialul Transelectrica.

Totodată, este nevoie de un cadru de reglementare pentru promovarea investițiilor, a insistat Popescu. „Ne-am poziționat la nivel european foarte bine, avem o poziție strategică din perspectiva rețelelor de transport. Trebuie să gândim la nivel regional. Avem o poziție strategică, să avem și un cuvânt de spus”, a afirmat reprezentanta Transelectrica.


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Un comentariu la “Corina Popescu, membru Directorat Transelectrica: Proiectele întârzie din lipsă de specialiști”

  1. Nu este lipsa de specialisti (din contra), dar cand Transelectrica ofera unui expert sau specialist un salariu de 2000 lei net pentru un post tehnic va puteti imagina ca niciun inginer bine pregatit nu vine pe banii astia. In IT seniorii sunt platiti foarte bine si in tara, dar inginerii seniori electrici majoritatea pleaca afara pentru salarii decente. Mai studiati problema. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *