Rainer Seele, CEO-ul grupului austriac OMV, a venit în România și însoțit de Christine Verchere, directorul general al OMV Petrom, s-au întâlnit ieri cu premierul Ludovic Orban la Palatul Victoria. Tema discuției: proiectele de investiții în contextul întârzierii modificării legislaţiei referitoare la exploatarea gazelor din Marea Neagră.
La întâlnire au mai participat Ministrul Economiei, Virgil Popescu, şi şeful Cancelariei, Ionel Dancă.
“A fost o discuţie despre proiectele pe care OMV Petrom le are în România. Evident că am atins şi subiectul legii offshore, dar poziţia mea a rămas aceeaşi – modificări la legea offshore nu se vor face decât în Parlament. Noi, Guvernul, nu lucrăm la vreun proiect de lege pentru modificarea Legii Offshore. Nu s-a pus problema că vor renunţa la exploatarea gazelor din Marea Neagră, a fost o discuţie foarte aplicată pe proiectele de investiţii pe care vor să le facă”, a declarat ministrul Virgil Popescu, citat de financialintelligence.ro
Reprezentanții OMV Petrom au susținut, în repetate rânduri, că doresc să continue proiectul din Marea Negară, chiar dacă partenerul lor ExxonMobil vrea să renunţe la partea sa din proiectul Neptun Deep. Mesajul transmis de investitor autorităților este necesitatea modificării legii offshore. Christina Verchere, CEO OMV Petrom, a declarat: “Suntem pregătiți să începem investițiile de miliarde de euro pentru Neptun Deep odată ce toate barierele sunt înlăturate. Deciziile oportune privind legislația sunt importante pentru înlăturarea barierelor care împiedică investițiile în proiectul offshore de producție de gaze din Marea Neagră și diminuarea riscurilor aferente”.