Filialele de distribuție ale Electrica au probleme cu banii, șefii acestora invocând „un deficit de numerar rezultat în principal din activitatea investițională”. Ca urmare, filialele Electrica Transilvania Nord, Transilvania Sud și Muntenia Nord au contractat de la BRD credite în sumă totală de 320 milioane lei, garantate de compania-mamă.
„În data de 17 octombrie 2016, Electrica SA a încheiat cu BRD – Groupe Societe Generale trei contracte de ipotecă asupra sumelor de bani blocate în cont, pentru garantarea creditelor acordate filialelor sale de distribuție – Electrica Distribuție Transilvania Nord, Electrica Distribuție Transilvania Sud și Electrica Distribuție Muntenia Nord. Cele trei contracte de ipotecă asupra sumelor de bani blocate în cont au o valoare echivalentă cu valoarea totală a creditelor acordate filialelor pentru finanțarea deficitului de numerar rezultat în principal din activitatea investițională, respectiv 320 milioane lei”, se precizează într-o informare a companiei Electrica transmisă Bursei de Valori București.