Guvernul va crea Registrul Unic al Transparenței Intereselor

Publicat pe Categorii Flux energetic, Opinii / Analize
Prima Pagina Actual Flux energetic Guvernul va crea Registrul Unic al Transparenței Intereselor

Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic (MCPDC) lansează Memorandumul privind Registrul Unic al Transparenței Intereselor (RUTI), care va conține informații despre interacțiunea dintre grupuri din societate și decidenți.

raportari

În România, o serie de grupuri din societate desfășoară activități care își propun să influențeze deciziile publice neexistând, până în acest moment, cadrul prin care activitatea lor în acest domeniu să fie cunoscută publicului larg în condițiile în care se referă la decizii publice sau fonduri publice, se menționează într-o informare transmisă de minister. Între decidenți și grupuri din societate există contacte și comunicări nu numai la momentul lansării unui proiect de act normativ (când regulile de transparență sunt reglementate de legea nr. 52/2003 privind transparența decizională) ci mult înainte, în etapa incipientă a lansării unei intenții de a elabora o politică publică.

Periodic, structuri active ale societății civile propun idei de măsuri guvernamentale (proiect de act normativ, program de finanțare, etc.) sau solicită întrevederi pentru a își exprima punctul de vedere privind o viitoare măsură de politică publică cu intenția implicită de a influența principiile și filosofia respectivei măsuri orientând-o spre propriile argumente. În aceste condiții și sesizând o lipsă de organizare și reglementare privind transparența cu privire la primele contacte între guvernanți și grupuri de influență din societate pe marginea unei intenții de măsură de politică publică, Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic (MCPDC) lansează Memorandumul privind Registrul Unic al Transparenței Intereselor (RUTI) prin care dă publicității informații despre: grupurile care își asumă transparent influențarea deciziilor publice; activitatea desfășurată de acestea în relație cu deciziile publice și sursele bugetare alocate; evidența întâlnirilor între aceste grupuri active din societate și decidenți (demnitari și înalți funcționari publici) cu precizarea rezultatelor discuțiilor purtate.

Prin această inițiativă, Guvernul invită grupurile active din societate să se alăture în mod efectiv eforturilor de creștere a transparenței deciziilor publice și, în general, de crearea a unei culturi a transparenței la nivelul deciziilor publice. Completarea datelor de către reprezentanții organizațiilor se va face benevol, informațiile derivând din activitatea decidenților fiind obligatoriu a fi completate de către demnitari și înalți funcționari publici, se precizează în comunicatul MCPDC.

Guvernul a aprobat, în martie, Memorandumul MCPDC/CPM privind Creșterea transparenței și standardizarea afișării informațiilor de interes public, cu prevederi legate de obligativitatea publicării agendei de lucru (inclusiv întâlniri cu părți interesate de influențarea deciziei publice) la nivelul tuturor persoanelor cu funcții de conducere din ministere și alte autorități/instituții publice din administrația centrală. Complementar, MCPDC a propus Ministerului Justiției (MJ) introducerea în cadrul Strategiei Naționale Anticorupție 2016-2020 a unui obiectiv general privind Dezvoltarea unei culturi a transparenței pentru o guvernare deschisă la nivel central și local și includerea RUTI la nivelul acțiunilor principale, măsură ce va asigura continuitatea acestui demers.

 

 


Publicat de

Redacția

Echipa InvesTenergy

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *