Ministerul Energiei poate accelera listarea Hidroelectrica
Ministerul Energiei poate accelera procesul de listare pentru Hidroelectrica. Ultimul impediment în calea listării a fost eliminate, potrivit lui Greg Konieczny, director general și manager de portofoliu al Fondului Proprietatea.
‘Joi a fost adoptată decizia mult așteptată (a Curții de Apel București — n. r.), ce pune capăt litigiilor începute în timpul procedurii de insolvență pentru Hidroelectrica și elimină ultimul impediment în calea listării companiei pe bursa de valori. Ne exprimăm încrederea că finalizarea procedurii de insolvență a Hidroelectrica va permite Ministerului Energiei să accelereze listarea companiei, în primul rând, prin asigurarea numirii membrilor unui nou Consiliu de Supraveghere, conform Legii 111/2016, pentru un mandat de patru ani, în următoarea AGA a Hidroelectrica, programată pentru 19 aprilie 2017’, a declarat Konieczny, citat într-un comunicat de presă.
‘Considerăm că perpetuarea inutilă a status quo-ului de interimat pentru Consiliul de Supraveghere al unei companii de o asemenea anvergură aduce riscuri uriașe pentru acționarii ei. Așadar, suntem încrezători că Ministerul Energiei va ține cont de propunerea noastră și va vota favorabil pentru numirea noului Consiliu de Supraveghere, conform prevederilor guvernanței corporative. Consiliul urmează să voteze, la rândul său, printr-o procedură de selecție transparentă, noua conducere executivă, care este de asemenea necesară stabilității companiei atât pe termen scurt, cât și pe termen lung’, a mai precizat managerul de portofoliu al Fondului Proprietatea.
Potrivit acestuia, Hidroelectrica a reușit astfel să își dubleze valoarea de la 2 miliarde de euro până la 4 miliarde de euro între 2012 și 2016, conform evaluărilor independente, și să înregistreze mai mult de 280 de milioane de euro profit net în anul 2016, comparativ cu pierderile de 100 de milioane de euro înregistrate în 2012.